Agentia Natională pentru Protecţia Mediului anunță că o masă de aer încărcată cu praf saharian traversează România, până vineri seară.
Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) care aparţine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi este gestionată de Agentia Natională pentru Protecţia Mediului (ANPM) ar putea înregistra creşteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 şi PM2.5, începând de azi, 29 februarie şi până mâine, 1 martie 2024, ora 22.00, ca urmare a unei mase de aer venită dinspre nordul Africii, încărcată cu praf de origine sahariană, care traversează teritoriului Romaniei”, a transmis, astăzi, Agentia Natională pentru Protecţia Mediului, într-un comunicat de presă.
Potrivit news.ro, cele mai mari concentraţii se vor înregistra în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării, unde particulele în suspensie se vor asocia şi cu ploi, în noaptea de 29 februarie spre 1 martie.
Meteorologii susţin că, pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încărcată cu particule de praf se va dispersa, iar concentraţia acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populaţia nu are motive să intre în panică. În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitaţiile vor angrena o parte din praf, de aceea urmele care vor putea fi observate pe maşini sau alte obiecte aflate în aer liber vor fi roşiatice”, a declarat Vicepreşedintele ANPM, Eugen Ioan Cozma, potrivit news.ro
De asemenea, autoritățile mai precizează faptul că va fi monitorizată permanent calitatea aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, iar orice depăşire semnificativă a limitelor maxim admise va fi anunţată populaţiei.
Mai mult decât atât, datele privind concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), SO2, , NOx şi CO pot fi consultate, permanent, pe platforma www.calitateaer.ro.
Foto descriptiv: Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro