Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunță că, din cauza unor lucrări de igienizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din Staţia de Repompare Dârzului, în data de 3 aprilie presiunea apei la robinete va fi redusă, între orele 9 –22.
Astfel, în acest interval vor fi afectați utilizatorii de pe DN 65, situați pe str. Ecologiei şi blocurile de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă din comuna Albota, dar și cei de Platoul Prundu Piteşti/Bradu – aflați la etajele superioare.
Reprezentanții societății își cer scuze faţă de consumatorii afectaţi și îi asigură că echipa operaţională care efectuează lucrările va face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor în cel mai scurt timp.
Consumatorilor li se recomandă să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada lucrărilor.
Pentru informaţii privind întreruperile de apă, precum şi pentru semnalarea unor probleme la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, puteți contacta operatorii la Call Center (nonstop) – tel. 0248 223 237.
Totodată amintim faptul că informaţiile cu privire la opririle de apă sunt postate pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunile „Lucrări programate‟ sau „Avarii‟.
Foto: unsplash.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ce consumatori vor fi afectați? Marți se oprește apa în Pitești!