Atenție, români! Înghețată, confiscată pe litoral

de | 28.08.2023 17:35 | Administrație, Național

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță că în urma controalelor efectuate în ultima săptămână au fost aplicate amenzi de aproape 500.000 de lei unor unităţi alimentare care activează pe litoral şi au emis 7 ordonanţe de interzicere a activităţii.

În perioada 16 – 27 august 2023, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, care activează în cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2023”, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.

Potrivit comunicatului publicat de ANSVSA au fost verificate 319 unități localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia și Constanța.

În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorifcare a produselor alimentare;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor.

7 ordonanțe de interzicere a activității

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate contravenţional 44 de unități, cu amenzi în valoare de 499.800 de lei. De asemenea, au fost emise 7 ordonanțe de interzicere a activității și 2 ordonanțe de suspendare a activității.

Potrivit comunicatului, au fost confiscate și direcționate către unități de neutralizare produse alimentare, în cantitate totală de 135 de kg. (carne de vită, carne de pui, pește, produse din pește și ouă, înghețată). ”ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival 2023: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcționa în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie. Vă reamintim că unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2023”, transmite ANSVSA potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: a1.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un bărbat din Negrași este de negăsit. L-ați văzut?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Constanța | Eforie | Eforie Nord | Mamaia | Năvodari

Ultimele articole