Dacă plecați la drum trebuie să vă înarmați cu răbdare, deoarece sunt anunțate restricții astăzi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, din cauza unor lucrări.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, astăzi, în intervalul orar 08.00 – 16.00, circulația se va desfășura dirijat, alternativ, între kilometrii 212+400 metri – 214, între localitățile Proieni – Călinești, județul Vâlcea, deoarece se efectuează lucrări de frezare a covorului asfaltic.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție sporită, să meargă cu viteză redusă în aceste zone cu lucrări, să respecte indicațiile piloților de circulație, evitând efectuarea manevrelor periculoase, de depășire a coloanelor de autovehicule.
Foto descriptiv presshouse.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro