Uniunea Europeană dorește să schimbe valabilitatea permiselor de conducere, iar anumite țări deja au aplicat o astfel de măsură.
Astfel, persoanele care au vârsta de peste 70 de ani vor trebui să dovedească în mod regulat că sunt capabile să conducă.
Totodată, în proiectul vizat de Comisia Europeană este precizat faptul că permisul de conducere și-ar putea schimba perioada de valabilitate.
Valabilitatea ar putea să crească de la 10 ani (cât este în prezent) până la 15 ani, conform Antena 3 CNN. Astfel, va trebui să ne schimbăm permisul de conducere din 15 în 15 ani, iar valabilitatea permisului de conducere va putea fi la fel în toate țările Uniunii Europene.
Totodată, și șoferii care suferă de diverse boli vor fi nevoiți să facă controale regulate pentru a demonstra că sunt apți de a conduce.
Foto descriptiv.
Sursa Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro