Femeile sunt liderii a căror pasiune şi obsesie pentru detalii nu se sfârșesc niciodată, iar concentrarea asupra detaliilor cred ca este unul dintre aspectele cruciale ale succesului.”, explică, frumos şi sintetizat, medicul Aura Copciag – şefului Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Argeş – unul dintre avantajele care fac diferenţa atunci când vine vorba despre femei şi bărbaţi în poziţii de leadership.
Domnia sa conduce complexa structură de control demonstrând fix aceste abilităţi: concentrare şi accent pe detalii. O combinaţie care îi permite, de foarte mulţi ani, să fie pumnul de fier în mânuşă de catifea al sistemului medical argeşean. Şi-a construit cariera cu determinare, îmbinând fermitatea cu empatia, continua pregătire cu dialogul deschis, determinarea cu bunul simţ. Şi a devenit, astfel, una dintre doamnele simbol ale managementului public argeşean.
Un alt avantaj ar fi acela că femeile sunt lideri entuziaşti în ceea ce fac.”, explică domnia sa.
Ele dovedesc întotodeauna sensibilitate faţă de nevoile şi sentimentele celor din jur, ceea ce le ajută să țină echipele unite. Femeile manifestă mai multă flexibilitate şi adaptabilitate şi au o mai bună percepţie asupra comunicării non-verbale. ”, completează Aura Copciag tabloul femeii manager într-o lume dominată de bărbați.
În această lume, i-au permis să devină un manager public performant câteva calități care i-au marcat comportamentul în relația cu cei din jur: colegi și parteneri. S-a dovedit a fi un bun ascultător și a acționat, dintotdeauna, cu deschidere către colaborare. A demonstrat disponibilitate, bună pregătire, orientare către obiectivele centrale ale activității de control din subordinea domniei sale, abilități în gestionarea responsabilităților, suport pentru echipă, onestitate și deteminare.
În opinia domniei sale, sunt câteva elemente cheie cu care asociază succesul reprezentantelor sexului frumos în sistemul complicat şi plin de provocări în care activează. Iată care sunt acestea:
- Să fii un bun profesionist, cu o pregătire temeinică în domeniul în care alegi să investeşti o mare parte din viaţă;
- Perfecţionarea continuă, ceea ce înseamnă să fii mereu la curent cu tot ce este nou şi de actualitate în profesie;
- Să-ţi stabileşti obiective şi ţinte de atins şi să le urmăreşti pas cu pas ca să îndeplineşti fiecare obiectiv propus în cel mai bun mod posibil;
- Să comunici eficient, să ai mereu “temele” făcute;
- Să ai un stil de viaţă sănătos și o stare bună de spirit, pentru că acestea te ajută să gândeşti pozitiv, să gestionezi mai bine stresul şi să-ţi controlezi reacțiile spontane.
Dacă acestea sunt criteriile la care inspectorul șef argeşean se raportează în plan profesional, Aura Copciag declară că – în plan emoțional– împlinirile personale sunt adevărata bază, adevăraţii stâlpi ai evoluţiei fiecărei doamne şi, în general, a fiecărui om.
Împlinirea unei femei nu înseamnă doar succes profesional. Înseamnă şi viaţă de familie în echilibru. Și armonie, şi copii, şi sănătate, şi siguranţă financiară, şi prieteni de încredere. Dar, ca o concluzie, împlinirea unei femei vine din puterea de a-şi face ei însăşi viaţa frumoasă şi de a aduce lumină in destinele celor de lângă ea.”, mai explică domnia sa.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Andreea Popa: Succesul vine ca urmare a perseverenței și a sacrificiilor nenumărate