Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, alături de Comisia pentru Administrație din Senatul României, a acordat azi aviz favorabil lui Adrian Ioan Veştea pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în noul Guvern care va fi condus de către președintele PSD, Marcel Ciolacu. Anunțul a fost făcut de Simona Bucurura – Oprescu pe pagina de socializare.
”Domnul Veștea este președinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, dar și fost primar al orașului Râșnov. Îl asigur pe domnul Veștea de tot sprijinul meu și al colegilor din Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului și de o bună colaborare, astfel încât cât mai multe dintre obiectivele cuprinse în programul de guvernare să fie îndeplinite”, a scris Simona – Bucura Oprescu pe pagina de Facebook.
Totodată, Simona Bucura – Oprescu a mai precizat și care sunt prioritățile la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, conform Programului de Guvernare:
- Modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal.
- Modernizarea drumurilor județene și locale și construirea unor noi drumuri, acolo unde este necesar.
- Modernizarea și construirea de unități de învățământ.
- Extinderea și modernizarea rețelelor de gaze naturale.
- Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate și protecție socială.
- Realizarea cadastrului sistematic.
- Construirea de infrastructură sportivă.
- Construirea de locuințe pentru tineri, specialiști în sănătate, învățământ și alte categorii socioprofesionale, prin ANL, precum și pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.
- Reabilitarea monumentelor istorice, a unităților de cult și consolidarea patrimoniului cultural.
- Reabilitarea energetică a clădirilor.
- Elaborarea pachetului legislativ privind descentralizarea, debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative în colaborare cu autoritățile locale.
Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Miniștrii din Guvernul Ciolacu, audiați azi în comisiile din Parlament