Echipa săptămânalului „Ancheta” a celebrat vineri, 15 noiembrie, 21 de ani de când în fiecare zi de luni vine în faţa cititorilor cu dezvăluiri, anchete şi informaţii, oferind argeşenilor presă de calitate. Alături de jurnaliştii „Ancheta” au fost, ca de fiecare dată, cele mai reprezentative personalităţi din viaţa publică a judeţului.
Balul Ancheta este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului şi un veritabil reper în viaţa socială a judeţului. Ediţia din acest an a Balului Ancheta a reunit un număr-record de invitaţi, alături de echipa celui mai puternic săptămânal din judeţul Argeş fiind, la ceas aniversar, peste 420 de personalităţi – de la oameni de afaceri la şefi de instituţii, de la reprezentanţi ai Guvernului la primari şi lideri politici, dar şi colegi de breaslă. Evenimentul s-a dorit a fi unul de socializare, chiar şi adversarii politici lăsând la o parte orgoliile pentru câteva ceasuri, pentru a petrece o seară agreabilă într-o atmosferă destinsă şi distinsă.
Balul a fost deschis de Flavia Stănescu, fiica managerului general al săptămânalului „Ancheta”, Camelia Bădulescu, care a ţinut să transmită oaspeţilor prezenţi mesajul generaţiei sale, raportat la tematica din acest an a catalogului „Ancheta”, şi anume „Alegerile care ne definesc”. În mesajul transmis, Flavia Stănescu a subliniat că: „Alegerile care ne definesc sunt, de fapt, cele pe care dumneavoastră le faceți în numele nostru: în economie, în educație, în sănătate, în politică, în administrație. Vă rog, faceți-le înțelept! Iar în cazul celor care sunt aleși, vă rog să conduceți înțelept! Alegeți și guvernați ca și când viitorul meu ar depinde de asta! Pentru că el chiar depinde!”
Pe parcursul serii, au fost acordate tradiţionalele premii de excelenţă „Ancheta” unor argeşeni care în anul 2024 s-au remarcat prin proiecte de valoare în diverse domenii, s-a cântat, s-a dansat, seara fiind încheiată cu lansarea catalogului „Ancheta – Cei mai puternici oameni din Argeş”.
Cei mai puternici oameni din Argeş – premiaţi la Balul Ancheta
Momentul culminant al serii l-a reprezentat lansarea catalogului „Cei mai puternici oameni din Argeş”. O ediţie de colecţie ajunsă la cea de-a 21-a ediţie, catalogul care reuneşte în paginile sale interviuri cu cele mai reprezentative personalităţi ale judeţului a avut ca temă în acest an „Alegerile care ne definesc”. Aşteptat cu nerăbdare de cei prezenţi, rezultatul competiţiei pentru desemnarea celor mai puternici argeşeni în mediul public şi în cel de afaceri a oferit câteva surprize importante.
► Ion Mînzînă – cel mai puternic om din Argeş
În urma contabilizării voturilor personalităţilor prezente în paginile catalogului, titlul de „Cel mai puternic om din Argeş” în anul 2024 a revenit preşedintelui Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş, Ion Mînzînă, domnia-sa fiind şi câştigătorul categoriei „Mediul public”. Nominalizările primite au venit ca o recunoaştere a faptului că, sub conducerea sa, Argeșul a beneficiat de fonduri substanțiale pentru modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și pentru proiecte de dezvoltare economică și turistică.
La aceeaşi categorie, poziţia a doua a fost ocupată de cele două ministre pe care judeţul nostru le are în Guvernul României şi care au contabilizat acelaşi număr de voturi: ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a cărei principală reuşită în acest an o reprezintă cel mai bun raport al Comisiei Europene obţinut vreodată de România, şi ministra Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, care în 2024 a bifat cea mai complexă și îndelung așteptată lege a pensiilor din România.
„Bronzul” la categoria „Mediul public” a revenit primarului Cristian Gentea, sub conducerea căruia municipiul Piteşti a atras finanţări europene de sute de milioane de euro, bifând o creștere cu 465% a fondurilor nerambursabile accesate, o dublare a bugetului municipal și investiții mai mari cu 270%.
► Florin Enache – cel mai puternic om de afaceri din Argeş
Competiţia pentru titlul de cel mai puternic argeşean în mediul economic a fost câştigată, în premieră, de omul de afaceri Florin Enache. Într-un natural schimb de generaţii, managerul companiei de bijuterii Teilor îşi adjudecă „aurul” la categoria mediul privat devansându-l cu un singur vot pe unul dintre cei mai respectaţi oameni de afaceri din judeţ, Gheorghe Badea.
Teilor, un business care a depăşit graniţele României, având magazine deschise în alte patru ţări din Europa, este astăzi parte a Teilor Holding, un consorţiu ce a depăşit cifra de afaceri de 400 milioane lei şi care anul acesta a lansat un nou brand de bijuterii, DAAR, care utilizează diamante create în laborator. Cu emoţie şi modestie, Florin Enache s-a declarat copleşit de încrederea pe care personalităţile prezente în catalogul „Ancheta” i-au acordat-o şi a evidenţiat faptul că în spatele succesului Teilor se află munca unei întregi echipe.
PRODUCŢIE. La categoria „Producţie”, cele mai multe voturi le-a obţinut Gheorghe Badea, managerul grupului GIC, ale cărui businessuri din sfera producţiei de piese auto, precum şi din construcții, energie, servicii, turism, artă și cultură contabilizează afaceri de circa 180 milioane euro şi peste 2.000 de salariaţi. Poziţia a doua a revenit echipei manageriale a companiei Automobile Dacia, motorul economiei judeţului nostru şi a doua cea mai mare companie din România, în vreme ce pe locul a treilea s-a situat Olimpia Doru, managerul New Design Composite, președinte al Patronatului IMM Argeș, lider pe județul Argeș al Asociației Maxwell România şi membru al Consiliului Permanent al Consiliului Național al IMM-urilor din România.
CONSTRUCŢII. Faptul că cele mai multe voturi la categoria „Construcţii” le-a obţinut Cătălin Spătaru nu a fost o surpriză, având în vedere faptul că şi cifrele de afaceri certifică supremaţia companiei General Trust Argeş pe piaţa argeşeană de profil. Premiul I la „Construcţii” a fost ridicat de fiul omului de afaceri, tânărul Gabriel Spătaru şi foarte probabil cel care reprezintă viitorul companiei, şi de directorul Sorin Enescu. Locul II a revenit fraţilor Virgil şi Sorin Dumitru, de la Comesad Ro, una dintre cele mai respectate şi mai solide echipe manageriale, iar a treia treaptă a podiumului construcţiilor a fost împărţită „frăţeşte” de Marian Cazacu, managerul grupului TBM, şi Victor Marinescu, de la Star Trading.
SERVICII. Premiul I a revenit şi în acest an managerului complexului Ramada Piteşti, Denisa Dumitru, care a reuşit să aducă în Argeş tendinţele europene în industria ospitalităţii şi care, în discursul său, a făcut apel la unitate între mediul public şi mediul de business. Pe a doua poziţie s-a clasat unul dintre cei mai tineri și influenți antreprenori din industria transporturilor, tânărul manager al companiei Dolo Trans Olimp, Cristian Dolofan, în vreme ce locul III a marcat prezenţa în premieră pe podiumul celor mai puternici oameni de afaceri din Argeş a lui Eduard Florea, managerul Ana Clean Solution.
RETAIL. Dacă locul I a revenit omului de afaceri Florin Enache, „argintul” a fost adjudecat de echipa managerială a unuia dintre cele mai puternice grupuri de firme din industria farmaceutică, Fildas-Catena, care reuneşte peste 8.500 de angajaţi, cu afaceri de peste 2,8 miliarde de euro şi care are cele mai importante companii în judeţul nostru. În ceea ce priveşte a treia treaptă a podiumului la „Retail”, aceasta a fost împărţită de reprezentanţii a două importante companii: pe de o parte, Paul şi Radu Schiaucu, în numele Daperom, unul dintre cei mai importanți concesionari și reparatori din județul Argeș, pe de altă parte, Mihai Coteţ, care, înainte de a fi un cunoscut om politic, este un antreprenor cu rezultate remarcabile, prin compania Radical Zero, specializată în distribuția de lubrifianți, uleiuri și produse petroliere.
CÂȘTIGĂTORII TITLURILOR DE EXCELENȚĂ – EDIȚIA 2024
An de an, Balul Ancheta are o secțiune dedicată Excelenței, în cadrul căreia sunt evidențiate rezultate notabile obținute de către argeșeni în diferite sectoare de activitate, care merită apreciate și făcute cunoscute, dar și pentru a ne arăta recunoștința și a-i încuraja să aducă plusvaloare pentru județul nostru.
„Curierul zilei” și „Jurnal de Argeș” – trei decenii de existență pe piața media
În 2024, titlul de excelență pentru secțiunea Societate civilă a fost acordat publicațiilor „Curierul zilei” și „Jurnal de Argeș”. Premiile au fost înmânate cofondatorilor și managerilor acestor două produse media, respectiv Constantin Neguț – „Curierul zilei” și Cristian Vasile și Gabi Grigore – „Jurnal de Argeș”.
„Curierul zilei” și „Jurnal de Argeș” reprezintă – de trei decenii – piloni de referință pentru presa locală, surse de informație credibile și puncte de sprijin puternice pentru comunitatea argeșeană. În cei 30 de ani – marcați de schimbări sociale, economice și tehnologice majore – cele două publicații au reușit să rămână vocea cetățenilor, contribuind semnificativ la formarea opiniei publice și la consolidarea valorilor democratice în județul nostru.
Star Trading – investiție de 10 milioane euro într-o nouă unitate de producție
Compania Star Trading, prin antreprenorul Victor Marinescu, a primit titlul de excelență pentru secțiunea Mediul de afaceri. În acest an, Star Trading a investit nu mai puțin de 10.000.000 de euro pentru extinderea capacității de producție a fabricii din Argeș, ceea ce se va concretiza într-o nouă unitate care devine funcțională din decembrie 2024. Aceasta va fi dedicată realizării de traverse de cale ferată, cu o capacitate uriașă de 1.000 de repere/zi, punând Argeșul pe harta celor mai mari producători de infrastructură feroviară din România. Noua fabrică este o investiție 100% Star Trading, finanțată din fonduri proprii.
Primarul comunei Budeasa a reușit multiplicarea de 10 ori a valorii bugetului local prin banii europeni atrași
La capitolul Administrație publică, Primăria Budeasa și primarul Mihai-Nicolae Rachieru au primit premiul de excelență pentru exemplul de bună practică și abordarea proactivă la nivelul administrațiilor publice locale. Mihai-Nicolae Rachieru coordonează una dintre localitățile mici ale Argeșului, cu un buget propriu destul de restrâns, dezavantaj transformat într-un imbold. În perioada 2020-2024, administrația publică din Budeasa a demonstrat că soluția nu o reprezintă resemnarea, ci valorificarea, la cote maxime, a altor surse de finanțare, respectiv fondurile europene. Astfel, administrația condusă de primarul Mihai-Nicolae Rachieru a reușit multiplicarea de 10 ori a valorii bugetului local prin banii europeni atrași, cu care s-au realizat proiecte importante pentru modernizarea și dezvoltarea localității, iar abordarea managerială de la Budeasa reprezintă unul dintre exemplele de bună practică la nivelul administrațiilor din județ.
Col. dr. Augustin Dima – ambasador al Argeșului în lumea medicală din România
Titlul de excelență pentru secțiunea Reprezentare națională a fost acordat unui argeșean care salvează vieți, care revoluționează prin intervenții chirurgicale în premieră, care este trup și suflet dedicat pacienților săi. Medicul col. dr. AUGUSTIN-CĂTĂLIN DIMA, medic primar chirurg, reprezintă cu onoare județul Argeș în zona de excelență a medicinei din România, fiind recunoscut la nivel național pentru expertiza sa în chirurgia celor mai complexe forme de neoplasme digestive. Cu o carieră impresionantă, dr. Augustin Dima a realizat intervenții medicale complexe și a implementat protocoale de ultimă generație, aducând o îmbunătățire majoră în rata de succes a situațiilor grave, asumate ca specialist de primă linie. Titlul de excelență acordat în acest an, în cadrul secțiunii Reprezentare națională, subliniază rolul esențial pe care dr. Augustin Dima îl joacă în calitate de ambasador al Argeșului în lumea medicală din România, fiind un simbol al recunoștinței și al respectului comunității noastre.
Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul Orășenesc Mioveni și Spitalul Curtea de Argeș – proiecte ample de investiții și intervenții în premieră
La secțiunea Instituții publice, au fost premiate trei instituții cu rol vital pentru zeci de mii de argeșeni: Spitalul Județean de Urgență – manager general Adrian Dumbravă, Spitalul Mioveni – manager general Codruț Schneider și Spitalul Curtea de Argeș – manager Andreea Gheordunescu.
Într-o perioadă în care complexitatea cazurilor medicale crește, într-o perioadă în care exigențele cetățenilor referitoare la serviciilor de sănătate sunt din ce în ce mai mari, în care criza de specialiști se adâncește, iar provocările tehnologice au un ritm amețitor, cei trei manageri se ambiționează constant să transforme unitățile medicale pe care le conduc în centre puternice de sănătate publică.
MULȚUMIM PARTENERILOR NOȘTRI!
Balul Ancheta este un eveniment amplu, care necesită un conglomerat de forțe pentru o bună organizare. Astfel, ni s-au alăturat și la această ediție, în demersul nostru, parteneri valoroși și implicați.
Teilor este brandul care aduce strălucirea prețioasă a diamantelor la Balul Ancheta. În 2024, Teilor marchează 25 de ani de existență, fiind, detașat, cel mai puternic brand al Argeșului în materie de retail, un brand care a cunoscut o creștere fabuloasă și un proces accelerat de extindere în Europa. În acest an aniversar, Teilor a lansat o nouă colecție, cu design propriu, denumită „Reverie”, cu piese inspirate din muzică și artă, realizate alături de designeri celebri.
Gazda Balului Ancheta a fost Ramada Pitești, care ne oferă anual un cadru de desfășurare glam, completat de un meniu sofisticat și servicii la cele mai înalte standarde. S-au alăturat, în structura acestui meniu, parteneri precum crama Domeniul Bogdan, BIORICOS, THE ONE Wine Store, Apa NOY, Las Vegas MI, SPIRITO, Prima Market și lanțul Favorit.
Elementele de logistică și decor au fost asigurate de către organizatorul de evenimente Les Fleures de Marie.
Trupa DE LA FUN și toată echipa sa au răspuns de buna dispoziție și de ambianța sonoră a întregului eveniment, fiindu-ne alături de circa două decenii, an de an.
Doamnele și domnișoarele din echipa „Ancheta” au fost în grija artiștilor din cadrul saloanelor Ioana Beauty Center, Aiko și Marius Mizdran Salon, care și-au dovedit și de această dată măiestria.
Designerul vestimentar Carmen Rădulescu, creatoarea brandului Bloom, a fost cea care a creat ținutele de gală ale gazdelor. Nici domnii nu au fost neglijați în cadrul acestui dineu de tip Black Tie Event, designerul argeșean, Adrian Neacșa, aducând în cadrul evenimentului brandul Levander Costums.
Iubitorii bijuteriilor pe patru roți au putut admira, în fața Ramada Events, două modele de ultimă generație din oferta a doi dealeri argeșeni. Eurial Pitești a prezentat noul Peugeot 3008, iar Auto Palermo a expus JEEP GRAND CHEROKEE 4xe PLUG-IN HYBRID un new-entry al mărcii.
▼ Colecția BLOOM – o explozie de culoare și stil!
În cadrul evenimentului, invitații prezenți au putut admira cea mai recentă colecție realizată de către designerul Carmen Rădulescu în cadrul unei prezentări de anvergură organizate special în cadrul Balului Ancheta.
Colecția Bloom de toamnă-iarnă s-a remarcat prin eleganța rochiilor de seară, realizate din materialele prețioase, precum catifea, tafta sau brocart, într-o paletă de culori potrivită sezonului rece, cum sunt roșu, burgund, clasicul negru și culori metalice. Designerul Carmen Rădulescu a optat pentru combinații sofisticate de texturi și siluete care accentuează feminitatea, alături de multe detalii ce aduc un plus de stil, valoare și rafinament. Rochii lungi și fluide, croieli tip sirenă, designuri asimetrice, mâneci bufante oferă notă modernă fiecărui model. Colecția de toamnă-iarnă pune accent pe detalii luxuriante, rochiile fiind gândite să atragă atenția prin elemente elaborate. Această colecție reprezintă alegerea perfectă pentru ocaziile speciale de la final de an.
▼ DISTINCTO și Taraful de la VĂRBILĂU ne-au purtat într-o fabuloasă călătorie muzicală
Ca orice bal, și evenimentul nostru are o componentă de spectacol. La fiecare ediție concepem momente artistice de mare valoare, iar anul acesta invitații noștri s-au bucurat de prezența uneia dintre cele mai iubite și apreciate formații de artiști din România: Distincto. Cei trei tenori, Octavian Dobrotă, Marius Olteanu și basul Mihai Radu, au creat primul proiect pop-opera din țara noastră și unul dintre puținele de acest gen din lume. Proiectul, demarat în anul 2005, a cunoscut succesul încă de la momentul lansării, iar recunoașterea totală a venit odată cu participarea la concertele lui Julio Iglesias de la Cluj-Napoca și Iași. De asemenea, Distincto a primit, la Gala Celebrităților din România, premiul „Voci de aur”. Prin concertul din cadrul Balului Ancheta au creat emoții vii și vibrante, resimțite de către cei din sală.
Un alt moment, de această dată din alt registru, a aparținut Tarafului de la Vărbilău. Lăutarii autentici, cu muzica în sânge, făcuți celebri de Mircea Dinescu, au adus muzica din cătunele României în mijlocul Balului Ancheta. Sufletul formației, tanti Mioara, nu a abdicat de la ținuta sa emblematică: cu basmaua colorată şi acordeonul în brațe, alături de colegii săi din taraf, a cântat celor prezenți, prin melodiile sale, despre bucuriile ce vin din lucruri simple, recreând atmosfera petrecerilor românești.
▼ ,,Împreună realizăm visul!”
Un proiect ce are nevoie de susținere a fost adus în fața celor prezenți de către Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș. ONG-ul a fost înființat la începutul anului 2011, la inițiativa unor familii greu încercate, ai căror copii diagnosticați cu autism, au întâmpinat probleme în recuperare, deoarece în municipiul Pitești nu erau dezvoltate centre de recuperare specializate și nici specialiști în acest domeniu. Președintele APCA Argeș, Andreea Badea, are propriul copil diagnosticat cu autism, în prezent devenit adult, și a simțit zi de zi ce presupune nevoile reale ale persoanelor cu tulburări din spectrul autist, problema marginalizării, a izolării, a lipsei de empatie din partea comunității și a stigmatizării acestora, așa că a pus bazele acestei asociații. În prezent, APCA Argeș oferă servicii sociale unui număr total de 73 de beneficiari (59 de copii și 14 tineri cu dizabilități), care au domiciliul pe raza municipiului Pitești, în zonele limitrofe și în alte județe. Numărul cererilor de admitere este tot mai mare, însă, din cauza spațiilor limitate, Asociația nu poate da curs tuturor solicitărilor.
Având în vedere că la nivel local nu există dezvoltate centre de zi pentru persoane cu dizabilități, centre de tip respiro/de criză, centre de zi pentru persoane vârstnice, și pentru ca serviciile sociale pe care le acordă în prezent să aibă continuitate, este imperios necesară extinderea acestora. Prin proiectul „Împreună realizăm visul!”, Asociația își propune ca prin accesarea de fonduri europene să construiască Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”, ce va răspunde nevoilor, particularităților de vârstă și diagnosticelor persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu standardele de calitate prevăzute de normele legale în vigoare.
Să se poată construi acest complex, este nevoie de achiziția unui teren în suprafață de aproximativ 2000 mp având toate utilitățile incluse (în valoare de aproximativ 200.000 euro), situat în municipiul Pitești sau în imediata apropiere, pentru a fi cât mai accesibil beneficiarilor și aparținătorilor, constituind primul obiectiv al Proiectului „Împreună realizăm visul!”.
Asociația a demarat campania de strângere de fonduri, pentru realizarea acestui obiectiv, printr-o serie de solicitări în vederea încheierii unor parteneriate de colaborare atât către instituții publice, cât și către numeroși antreprenori locali. Se pot face donații de către persoane fizice în contul asociației, se pot încheia contracte de sponsorizare, dar mai multe informații despre modalitățile prin care puteți contribui la realizarea acestui proiectul găsiți accesând site-ul: https://autismulinarges.ro/doneaza-complex-servicii-sociale la secțiunea Donează!
Foto: ediția tipărită
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: