Evenimentul caritabil al anului a adus laolaltă personalități marcante ale societății argeșene
Seria evenimentelor de gală ale anului 2023 este încheiată fastuos, în această lună decembrie, de Balul Clubului Rotary. Evenimentul, găzduit de eleganta sală Diamond Ballroom a Hotelului Ramada, în seara de sâmbătă, 9 decembrie, s-a dovedit a fi unul de excepție. Au răspuns prezent invitației toții membrii Rotary Club Pitești, cărora li s-au alăturat și juniorii de la organizațiile Rotakids, Interact și Rotaract. De asemenea, la Bal au participat importanți membri ai societății argeșene, lucru care a arătat încă o dată aprecierea de care se bucură Clubul Rotary Pitești. A fost o adevărată plăcere să vezi atâtea doamne și domnișoare în ținute glam și domni la patru ace, socializând într-o atmosferă destinsă și distinsă. Președinta Clubului Rotary Pitești, Andreia Dumitrică, s-a remarcat ca o gazdă desăvârșită, atentă la toate detaliile și la invitații săi, astfel încât seara să fie una memorabilă.
Un oaspete de seamă al evenimentului a fost guvernatorul Rotary District România și Republica Moldova, Ovidiu Bunget, care a marcat, în acest cadru festiv, primirea în Club a șapte noi membri.
Concert de excepție susținut de Irina Baianț și Xenti Runceanu
Un recital emoționant a fost susținut de soprana Irina Baianț, alături de pianistul Xenti Runceanu. Vocea talentatei artiste Irina Baianț este celebră în toată Europa, concertând pe marile scene ale lumii, precum Franța, Belgia, Germania, Anglia, Olanda, Turcia și chiar Rusia. Are un portofoliu bogat, în care a adunat peste 30 de premii internaționale și colaborări cu nume de referință ale culturii internaționale. Xenti Runceanu este vărul primar al regretatei soliste Mihaela Runceanu. Acesta este pianist, compozitor și producător, fost membru al formațiilor No Comment și Amadeus.
În recitalul susținut la Balul Rotary, soprana a interpretat în memoria Mihaelei Runceanu melodia „Iartă”, o piesa care a fost foarte apreciată de public, de o sensibilitate aparte.
Atmosfera de pe parcursul serii a fost destinsă de Giorgio Ciabattoni Band cărora li s-a alăturat și trompetistul Dan Nicolau.
Echipamente medicale noi pentru Spitalul Ștefănești
„Create Hope in the World” este sloganul anului rotarian 2023-2024, care vine cu speranța de a avea parte de gesturi de caritate izvorâte din suflet, fără un interes material, pentru susținerea unor proiecte importante pentru comunitate.
Astfel, cel mai important moment al serii l-a reprezentat licitația unor obiecte de artă în scopul strângerii de fonduri pentru achiziționarea unor echipamente medicale destinate dotării Spitalului Ștefănești, o unitate unică în județ, care oferă atât sprijin vârstnicilor, cât și alinare persoanelor aflate în stadii terminale ale unor boli necruțătoare.
Licitația a fost antrenantă și a culminat cu adjudecarea unui brăduț de Crăciun realizat de copii de la Rotakids pentru suma de 1.500 de euro.
Președinta Clubului Rotary Pitești, Andreia Dumitrică, a acordat, alături de guvernatorul Ovidiu Bunget, trei Premii de Excelență „Paul Harris” unor membri ai Rotary ca recunoaștere a sprijinului adus proiectului pentru care s-au strâns fonduri. Este vorba de medicul stomatolog Roxana Dobrescu și oamenii de afaceri Daniel Trandafir de la DRIM Daniel și Marian Cazacu de la TBM Group.
Clubul Rotary Pitești face parte din Fundația Rotary International, o organizație internațională cu peste 46.000 de cluburi răspândite în toată lumea, din care fac parte mai mult de 1,4 milioane de membri.
Clubul a fost fondat în Chicago, în anul 1905, de către Paul Harris, sub sloganul „Service Above Self”. Rotary Club Pitești a fost înființat în anul 1998, fiind parte din Rotary International District 2241 – România și Republica Moldova.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Cristian Gentea: ”Rotary dovedește că este un simbol al schimbării pozitive”