Bărbat de 44 de ani din Pitești – reținut după ce și-a agresat sora

de | 25.11.2023 16:54 | Eveniment, Importante, Pitești

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, și au reținut un bărbat de 44 de ani, din Pitești.

Cercetările au demonstrat faptul că acesta, la data de 15 noiembrie, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Pitești,și-ar fi lovit sora.

După administrarea probatoriului, la data de 23 noiembrie, piteșteanul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

stop violenta

Polițiștii argeșeni atrag atenția asupra faptului că fenomenul violenței între persoane cunoscute, în care victime sunt îndeosebi femeile, este unul ce nu trebuie tolerat.

De precizat că ziua de 25 noiembrie a fost stabilită ca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Din punct de vedere statistic, majoritatea situațiilor de violență domestică au ca victimă femei, și au loc în mediul intim.

 

Dimensiunea reală și, implicit, dinamica fenomenului sunt dificil de măsurat, având în vedere că aceste acte de violență se petrec într-un mediu intim, privat, fiind puțin vizibile, prea puțin accesibile cunoașterii membrilor comunității.”

Polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat, în acest context, o activitate informativ- preventivă, făcând apel la responsabilizare și schimbare a mentalității, ce face, în unele situații, ca acest fenomen să fie tolerat.

Violenţa față de femei, în special în rândul partenerilor de viață, poate include o multitudine de acte de violenţă de limbaj, gesturi sau alte forme de violenţă psihică și fizică, toate acestea variind ca intensitate în funcţie de circumstanţe specifice, dar având substrat cauzal în disfuncţionalităţile din relaţia de cuplu sau lipsa unei educaţii adecvate pentru viaţa de familie.”

Oamenii legii au avut ca scop transmiterea unor aspecte ce ţin de recunoaşterea unei relaţii toxice, metode de racolare ale victimelor traficului de persoane, instituţiile cărora se pot adresa victimele violenţei, serviciile de care pot beneficia.

Important de reținut sunt numerele de telefon gratuite şi accesibile non-stop (help line 0800 500 333, 112), unde victimele pot obţine consiliere şi îndrumare de specialitate.

Totodată polițiștii au transmis informații despre modalitățile de prevenire a conflictelor, în special intrafamiliale, precum și despre aplicația ,,BrightSky”, informează reprezentanții IPJ Argeș.

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fugarul pedofil, extrădat din Italia. Alina Gorghiu: ”În România, justiția este un pilon solid în lupta împotriva infracțiunilor”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Italia | Pitești