Dosarul deschis după agresiunea reclamată în luna septembrie, în comuna Dragoslavele, județul Argeș, a ajuns la finalul cercetărilor. Polițiștii au încheiat ancheta în cazul unui bărbat de 48 de ani, acuzat că ar fi lovit o femeie din aceeași localitate.
Incidentul s-a petrecut pe 8 septembrie, iar femeia a suferit leziuni care au fost evaluate medico-legal. Bărbatul a fost identificat în urma cercetărilor și reținut pentru 24 de ore, pe 16 septembrie (DETALII AICI). Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar.
La aproape două luni de la incident, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările. Dosarul, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, a fost înaintat procurorilor cu propunere de trimitere în judecată.
Propunerea polițiștilor urmează să fie analizată de procuror, care va decide asupra trimiterii dosarului în instanță.
Foto captură video IPJ Argeș

























