Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, și au reținut, în cursul zilei de marți, 21 martie, un bărbat de 38 de ani, din Moșoaia.
Astfel, din cercetările efectuate s-a stabilit că argeșeanul, care se afla într-un local din municipiul Pitești, ar fi lovit, în cursul noapții de 10 spre 11 februarie, în cu pumnul în față, un alt bărbat.
Victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu leziuni care au fost evaluate din punct de vedere medico-legal la 7-8 zile de îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 22 martie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, conform IPJ Argeș.
Foto descriptiv.
Sursa Jurnalul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Fotbalist din Pitești, arestat după ce a tâlhărit și a dat cu spray lacrimogen în ochi unui bărbat