Un bărbat a fost reţinut, în cursul zilei de astăzi, vineri, pentru 24 de ore.
Acesta și-a lăsat câinele să ucidă un câine fără stăpân, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Ionela Cosma, conform Digi24.
Astăzi, 2 februarie, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Maramureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 45 ani din Bogdan Vodă, care în cursul lunii septembrie 2023 nu a oprit uciderea de către câinele său a unui câine fără stăpân, fapta petrecându-se în prezenţa lui”, a transmis reprezentantul IPJ Maramureş, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate anterior, organele de lege efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uciderea animalelor cu intenţie fără drept faptă prevăzută de articolul 25, al 3, lit. a din Legea 215/2004 şi instigare la mărturie mincinoasă faptă prevăzute de art. 47 raportat la articolul 273 cod penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
Foto descriptiv Stirile Pro tv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Zeci de pensionari au ajuns victimele unei înșelătorii pe internet!