România a fost umilită din nou la Viena, prin noul refuz al Austriei pe tema aderării României la spațiul Schengen, transmite în comunicatul de presă vicepreședintele USR Dan Barna, care îi acuză pe Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, și pe președintele Iohannis că nu sunt în stare să livreze minime obiective esențiale pentru țara pe care o conduc. În acest sena, Dan Barna, susține după noul refuz al Austriei pe tema Schengen că ”Predoiu și președintele Iohannis trebuie să-și asume răspunderea pentru acest eșec”, potrivit sursei citate.
”Din ciclul strategiei ”Vorbe, nu fapte” a guvernului PSDNL Ciolacu, adus de Iohannis românilor, ieri la Viena s-a consumat încă un episod umilitor pentru România. În prezența lui Cătălin Predoiu, Austria a spus din nou ”nu” aderării noastre la Schengen. Încă un ministru de interne pus cu mâna de președintele Iohannis se întoarce cu privirea senină, coada între picioare și mâna goală din capitala Austriei”, a declarat Dan Barna, vicepreședinte USR și vicepreședinte al Camerei Deputaților, potrivit sursei citate.
Dan Barna le cere miniștrilor responsabili pentru eșecurile permanente din ultima perioadă, ca și președintelui Iohannis, să își asume răspunderea pentru incapacitatea de a livra ceea ce promit.
”Aflat într-una din permanentele și lungile sale perioade de pauză, președintele României nu simte nevoia să ne dea vreo explicație pentru promisiunile, din nou false, din ultimele luni că: ”o rezolvă”. De ani de zile numește miniștri paiațe numa’ ego și orgoliu, dar care nu sunt în stare să livreze minime obiectivele esențiale pentru această țară. Niciodată însă nici el, nici ei nu își asumă răspunderea pentru această stare de fapt într-o guvernare a lașității continue. În catalogul istoriei ”României Educate”, dl. Iohannis încheie cu „absent permanent” cel mai gol și sec mandat de președinte”, a conchis Dan Barna, potrivit comunicatului transmis.
Sursă foto: USR.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ionuț Moșteanu: ”Domnule Gentea, nu vă atingeți de Pădurea Trivale!”