Beat criță, a sunat singur la poliție și a anunțat că a zgâriat o mașină
Beat criță, un șofer de 44 de ani care a zgâriat o mașină, în timp ce încerca să își parcheze propriul autoturism, a sunat la Poliție și s-a reclamat singur.
Evenimentul a avut loc în localitatea Sângeorz-Băi, din Bistrița Năsăud. Deși nu s-a produs un accident în adevăratul sens al cuvântului, motiv pentru care incidentul ar fi putut fi rezolvat prin încheierea unei constatări amiabile, bărbatul a decis să sune la poliție, ca un cetățean … responsabil. A omis, însă, faptul că băuse bine înainte să urce la volan.
În urma verificării cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La fața locului, apelantul a fost identificat ca fiind în vârstă de 44 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 1,02 mg./l alcool pur în aerulexpirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii deconducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Bistrița Năsăud.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Revoltător! Un bărbat căzut în mijlocul străzii a fost ocolit de șoferi!