Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, anunță că din 2024 cei interesați vor putea închiria biciclete. În acest sens, primarul a precizat că a semnat astăzi contractul de furnizare a unui număr de 48 de biciclete (24 electrice și 24 clasice), dar și de realizare a 4 stații de închiriere biciclete. Stațiile vor fi amplasate în: Parcul Prundu, Parcul Ștrand, Parcul ”Lunca Argeșului” și Trivale – zona Grotă. Fiecare stație va avea 20 de porți, dintre care 10 pentru biciclete electrice.
”Piteștiul va avea, din 2024, un sistem de închiriere biciclete (bike-sharing)!
Am semnat astăzi, 29.11.2023, contractul de furnizare a unui număr de 48 de biciclete (24 electrice și 24 clasice), dar și de realizare a 4 stații de închiriere biciclete.
Stațiile vor fi amplasate în 4 parcuri din municipiu: Parcul Prundu, Parcul Ștrand, Parcul ”Lunca Argeșului” și Trivale – zona Grotă. Fiecare stație va avea 20 de porți, dintre care 10 pentru biciclete electrice.
Vom amplasa 4 automate de eliberare și încărcare carduri și vor exista: o infrastructură cu centru de date și o platformă de tranzacționare cu portal/ aplicație mobilă.
Furnizor este Asocierea CSV Infratech SRL (lider).
Durata contractului este de 5 luni”, a transmis primarul Cristian Gentea.
Obiectivul face parte din proiectul finanțat prin fonduri nerambursabile – ”Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat: crearea de sisteme de închiriere biciclete (system de tip bike-sharing)”.
Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Află cel mai rar prenume! Peste 950.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei