Polițiștii, pompierii și jandarmii argeșeni-la datorie în minivacanța de Ziua Națională a României!

de | 29.11.2023 17:13 | Județean, Lifestyle

Polițiștii argeșeni vor fi la datorie și în această minivacanță prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Zilei Naționale a României. Acestora li se alătură jandarmii și pompierii argeșeni, pentru a asigura ordinea și liniștea publică.

Pentru ca minivacanța să fie una liniștită, iar argeșenii să se bucure de aceste zile, oamenii legii vor desfășura activități pentru a asigura ordinea și liniștea publică, prevenirea faptelor contra patrimoniului și a celor contra normelor de conviețuire socială, pentr prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, îndrumare și control al traficului rutier, dar și activități de prevenire și combatere a deținerii și consumului de droguri.

O atenție deosebită va fi acordată zonelor aglomerate, zonelor unde se desfășoară diverse manifestări, dar și piețelor, târgurilor și zonelor turistice.

Având în vedere condițiile meteo-rutiere, polițiștii argeșeni recomandă conducătorilor auto să respecte toate măsurile și restricțiile de circulație impuse de autorități, precum și indicațiile polițiștilor rutieri.

Vă recomandăm să plecați la drum doar dacă este imperios necesar și doar pe arterele rutiere deschise traficului în momentul respectiv, având echipate cu anvelope de iarnă autovehiculele cu care vă deplasați, să adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic.”, transmite IPJ Argeș

Mobilizați pentru misiunile din această perioadă vor fi și polițiștii din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care vor interveni, dacă situația o va impune.

Având în vedere că mai este puțin până la sărbătorile de iarnă, oamenii legii vor acorda o atenție deosebită și comercializării și utilizării articolelor pirotehnice.

Ca în fiecare an, în această perioadă, poliţiştii argeșeni desfășoară activități în cadrul acțiunii „FOC DE ARTIFICII”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice și pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.”, mai transmite IPJ Argeș

Reamintim faptul că:
– articolele pirotehnice de tip petardă nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, iar utilizarea ce nu corespunde cu destinația acestora se sancționează contravențional, cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
– de asemenea, comercializarea de către orice persoană neautorizată de articole pirotehnice, indiferent de categorie, constituie infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Jandarmii argeșeni – la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

De asemenea, în perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, și  jandarmii argeșeni vor fi la datorie.

Pentru a preveni evenimentele neplăcute, jandarmii argeșeni vor desfășura acțiuni în zone aglomerate, piețe, târguri sau în alte zone de interes operativ, dar și în apropierea lăcașelor de cult, cu ocazia sărbătorii religioase Sf. Apostol Andrei.

În data de 1 decembrie, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vom asigura măsurile de ordine și siguranță publică la
ceremoniile militare și religioase dedicate Zilei Naționale a României care vor avea loc în municipiul Pitești, orașul Mioveni, municipiul Câmpulung,
dar și în Curtea de Argeș, Costești și Lerești.
Totodată, în ziua de 1 decembrie vom acționa pentru siguranța participanților la toate evenimentele cultural-artistice desfășurate în spațiul
public cu ocazia Zilei Naționale a României, dar și a deschiderii Târgului de Crăciun în Pitești.”, transmite IJJ Argeș

De asemenea, în această perioadă, jandarmii argeșeni vor acorda o atenție deosebită zonei montane a județului nostru.

Turiştii care își vor petrece aceste zile libere la munte sunt sfătuiți să se informeze cu privire la prognoza meteo locală, să se echipeze corespunzător zonei montane și sezonului rece, să nu se aventureze pe trasee nemarcate, iar în cazul unei situaţii de dificultate sau de risc, să solicite sprijinul jandarmilor fie în mod direct, fie apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Salvatorii argeșeni la datorie

Mobilizați în această minivacanță vor fi și pompierii argeșeni.

Ei vor fi prezenți, în perioada următoare, în zonele turistice și de agrement ale județului, în târgurile tematice, în centrele comerciale și în lăcașurile de cult, pentru a identifica și remedia deficiențele ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora.

Foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Minivacanță în siguranță! AVERTISMENT de la Salvamont Argeș: „Turiştii să rămână în zona cabanelor”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Câmpulung Muscel | Lerești | Mioveni | Pitești | Salvamont

Ultimele articole