Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările în trei dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
Astfel, din cercetările efectuate de organele de lege, reiese că un tânăr de 23 de ani, din Pitești, împreună cu o tânără de 19 ani, din Corbi, au furat, în perioada 26 martie – 23 aprilie, mai multe produse dintr-un hypermarket.
Cei doi protagoniști au cauzat un prejudiciu total de aproximativ 1.200 de lei.
Reamintim că, după administrarea probatoriului, la data de 03 mai a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a celor doi tineri.”, transmite IPJ Argeș.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bătaie în trafic ca la Pitești! Un tânăr a împărțit pumni și i-a distrus mașina unui alt șofer!