Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, ce îi vizează pe doi bărbați, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiuniilor de braconaj cinegetic.
Astfel, din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit că doi bărbați, de 31, respectiv 38 de ani, ambii din comuna Uliești, județul Dâmbovița, au vânat în ziua de 13 februarie, folosind doi câini din raza ogar, un cârd de căprioare, pe raza Fondului de vânătoare Căteasca.
Cei doi ogari au fost ridicați de către polițiști și lăsați în custodia unui adăpost specializat.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv.
Sursa Foto antena3.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O piteșteancă s-a dat drept contabilă și a înregistrat documente pentru mai multe persoane juridice!