Locuitorii comunei Bradu pot achita impozitele și taxele locale aferente acestui an, atât online, cât și la sediul Primăriei Bradu. Plata se poate face prin platforma națională ghișeul.ro, dar și direct la compartimentul de taxe și impozite locale, în timpul programului de lucru cu publicul. Contribuabilii au posibilitatea de a-și achita obligațiile fiscale fie integral, fie în două tranșe. Prima tranșă trebuie achitată până la 31 martie 2026, iar cea de-a doua până la 30 septembrie 2026. Persoanele care aleg plata integrală până la finalul lunii martie beneficiază de un discount de 10%, aplicat la impozitele datorate pentru anul în curs.
În cazul impozitului pe mijloacele de transport, nivelul acestuia este stabilit și în funcție de categoria de poluare a autoturismului, potrivit normei Euro în care este încadrat vehiculul. Pentru stabilirea corectă a impozitului auto, contribuabilii sunt rugați de administrația locală să se prezinte cu cartea de identitate a autovehiculului la momentul plății impozitului, document necesar pentru verificarea normei de poluare și a caracteristicilor tehnice ale mașinii.
Plata online este una dintre opțiunile tot mai utilizate de contribuabili, întrucât permite achitarea rapidă a taxelor fără deplasarea la ghișeu. Pentru cei care preferă varianta clasică, achitarea sumelor datorate se poate face în continuare la sediul Primăriei Bradu.
Material realizat de echipa Ancheta
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenae, pe anchetaonline.ro:
Piața mașinilor second-hand rămâne scumpă în 2026, dar electricele rulate pot fi o excepție













