Două unități de alimentație publică din Câmpulung, o brutărie și o patiserie, au fost sancționate de DSVSA Argeș, în urma unui control inopinat desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute. Acțiunea a fost condusă personal de directorul instituției, Dr. Sorin Sorescu, care a însoțit echipa de inspectori în teren pentru a verifica direct respectarea normelor sanitare veterinare.
Controlul a scos la iveală numeroase nereguli grave, care au determinat autoritățile să dispună suspendarea activității ambelor unități și aplicarea unor amenzi în valoare de 10.000 de lei fiecare.
Activitatea celor două unități va rămâne suspendată până la remedierea tuturor deficiențelor constatate.
S-a luat măsura suspendării activității, atât pentru patiserie, cât și pentru fabrica de pâine, pentru că nu aveau echipament de protecție corespunzător, iar condițiile de igienă erau precare. S-a constatat și o degradare a pavimentului și a pereților de la respectivele unități alimentare. Alte nereguli constatate au fost deficiențe precum prezența mucegaiului, depozitarea necorespunzătoare a materiei prime și a produselor finite. Activitatea celor două unități va fi suspendată până la remedierea neconformităților”, a declarat Dr. Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.
Sursă foto: Facebook DSVSA Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Trafic dirijat pe DN 7! Autotren rămas imobilizat pe carosabil