Calendarul activităților culturale argeșene. Evenimente și spectacole între 30 noiembrie și 6 decembrie

de | 29.11.2024 21:16 | Județean, Lifestyle

Consiliul Județean Argeș invită cetățenii să participe la activitățile cultural – artistice organizate de către instituțiile subordonate, în perioada 30 noiembrie – 06 decembrie 2024.

  • SÂMBĂTĂ – 30 NOIEMBRIE

Ora: 11.30 – CRĂIASA ZĂPEZILOR – Mai întâi a fost ideea: drumul alb de la copilărie la maturitate, o lume albă care devine în final întreaga împărăție a Crăiasei, apoi… a urmat realizarea vizuală a poveștii. Am încercat să păstrez în “Crăiasa zăpezilor” firul poveștii lui Andersen. Poveștile nu sunt simple cuvinte înșirate pe hârtie, ele spun mult mai mult, toate sunt pline de tâlc, din fiecare învățăm câte ceva. În “Crăiasă zăpezilor”, Andersen vorbește despre iubire, despre puterea acesteia de a înfrunta și depăși orice obstacol și puterea credinței de a te face să înaintezi. Toate personajele pe care le întâlnește Greta în cale sunt ispite sau obstacole puse în calea iubirii ei pentru Karl, pe care cu candoare, cu puritate și credință le depășește.” (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”).

Ora: 19.00 – ANIVERSAREA – TEATRUL „GEORGE CIPRIAN”, BUZĂU – Se ia un cuplu căsătorit de 20 de ani și un cuplu tânăr, se adaugă o zi specială, se garnisește cu un strop de neglijență conjugală, cu o doză de gelozie și se condimentează, după gust, cu nemulțumiri domestice și lipsă de comunicare. Se lasă la dospit conflictul până când spiritele se încing și apoi relațiile se pun la flacără iute până când amenință să dea în foc. Rezultatul este o comedie ce se dezvoltă în ritm alert despre micile nemulțumiri ce tulbură liniștea a două cupluri normale. „ANIVERSAREA este o comedie de familie, plină de svoare și candoare în același timp. Poate cel mai frumos feedback primit a fost, după unul dintre primele spectacole, când portarul teatrului, proaspăt angajat, a băgat capul în sală și apoi i-a spus unuia dintre actori după spectacol: ”Eu n-am mai fost la teatru și credeam că teatrul e altfel, dar mi-a plăcut și o să vorbesc cu nevastă-mea și cu copii să îi aduc și pe ei să vadă.” Pentru noi și pentru teatru ca fenomen orice spectator câștigat e o mare bucurie! Spectacolul ANIVERSAREA este despre bucuria de a vedea o poveste recognoscibilă la teatru.” – Cosmin Teodor PAN. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

  • DUMINICĂ – 01 DECEMBRIE

Ora: 11.30 – RAPUNZEL – „Spectacolul muzical pentru copii, „Rapunzel”, este realizat după textul fraților Grimm, în regia lui Cristian Mitescu. Piesa este o adaptare modernă a poveștii originale, fiind folosit un limbaj contemporan, în versuri. Rapunzel este o prințesă răpită de o vrăjitoare din sânul familiei regale. În demersul de a scăpa, aceasta este ajutată de un tânăr, cei doi îndrăgostindu-se ulterior. Povestea de dragoste triumfă, tinerii rămânând împreună în ciuda împotrivirii vrăjitoarei care se hrănea cu tinerețea fetei. Este un spectacol dinamic, în care sunt folosite păpuși mecanice, vivante pentru a atrage publicul juvenil.”’ (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”)

Ora: 19.00 – ABSOLVENTUL – TEATRUL „ALEXANDRU DAVILA” PITEȘTI – Spectacolul consacratului regizor Vlad Massaci este povestea unui absolvent de 21 de ani, Benjamin Braddock, care se luptă pentru a se regăsi în caruselul de tentații, emoții și întâmplări caracteristice vârstei. Ce se întâmplă când o femeie nemulțumită de viața sa intră în destinul aproape perfect al lui Ben? Într-o lume a căsătoriilor disfuncționale și a așteptărilor mari, Ben se luptă cu dragostea, ispita și confuzia. Este o piesă clasică, adaptată și reinterpretată pentru a reflecta problemele și perspectivele contemporane, iar lighting designul și video-designul propuse generează imagini captivante, încărcate de emoție și spirit. Trebuie precizat faptul că povestea stă la baza filmului care a primit șapte nominalizări la cea de a 40-a ediție a Premiilor Oscar (în roluri principale: Dustin Hoffman și Anne Bancroft). În 1996, filmul a fost selectat pentru conservare în U.S. National Film Registry ca fiind „important din punct de vedere cultural, istoric și estetic”. În prezent, el este apreciat de Institutul American de Film drept al 17-lea cel mai mare film american din toate timpurile, fiind inițial clasat pe locul 7 în 1997. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

  • LUNI – 02 DECEMBRIE

Ora: 10.00 – BIBLIOTECA ALTFEL: BING –BANG. ISTORIA UNIVERSULUI – Activitate educativă, la care participă elevi de la Școala Gimnazială Al. Davila, clasa a IV-a. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Tinerilor).

  • MARȚI – 03 DECEMBRIE

Ora: 10.00 – BIBLIOTECA ALTFEL: ORA SĂ ȘTIM – Activitate educativă – experimente inedite – la care participă elevi de la Școala Gimnazială Al. Davila, clasa 0. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Tinerilor).

Ora: 16.30 – ATELIERE DE PROGRAMARE ȘI ROBOTICĂ – Activități practice, desfășurate cu piese tip Lego, senzori sau motorașe, care au ca scop dezvoltarea gândirii logice, a creativității, a abilităților tehnice și a lucrului în echipă; publicul-țintă este reprezentat de copii cu vârstele cuprinse între 8 – 12 ani, care învață să înțeleagă modul de funcționare a dispozitivelor și echipamentelor din jurul lor. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Multimedia).

Ora: 17.00 – POVEȘTI PICTATE – Expoziție de pictură, coordonată de artista Mihaela Viorela Martin, la care participă pictori amatori din județ și din țară. (Holul BJA).

  • MIERCURI – 04 DECEMBRIE

Ora: 16.30 – ATELIERE DE PROGRAMARE ȘI ROBOTICĂ – Activități practice, desfășurate cu piese tip Lego, senzori sau motorașe, care au ca scop dezvoltarea gândirii logice, a creativității, a abilităților tehnice și a lucrului în echipă; publicul-țintă este reprezentat de copii cu vârstele cuprinse între 8 – 12 ani, care învață să înțeleagă modul de funcționare a dispozitivelor și echipamentelor din jurul lor. (Biblioteca Județeană Argeș – Sala Multimedia).

  • Activități culturale organizate de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ:

În perioada 30 noiembrie – 06 decembrie – URME ROMÂNEȘTI LA STAMBUL – Expoziție de fotografii, extrase din revista Boabe de grâu (1934). (Holul BJA – Etajul al-II-lea).

În perioada 30 noiembrie – 06 decembrie – CULTURA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ. TRADIȚII, OBICEIURI, DATINI – Expoziție de cărți despre tradițiile religioase, obiceiurile și colindele de Crăciun. (Holul BJA).

2 decembrie – ESENȚE. PERSPECTIVE. PERSONAJE – ”Dincolo de pesimismul lui Cioran” – eseu de Leonid Dragomir. (Holul BJA).

Expoziții permanente și temporare organizate de Muzeul Golești sau în parteneriat cu alte instituții de cultură:

  • Expoziție de costume populare din zonele etnografice ale țării din patrimoniul Muzeului Golești Portul popular românesc – măreție și rafinament (noiembrie 2024 – februarie 2025)
  • Expoziție personală artist Eugenia Predică: Miniaturi medievale de manuscris – eveniment realizat în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București – Centrul Universitar Pitești;
  • Expoziție temporară Visul unui vis, al artistei plastice Alexandra Chiriță;
  • Expoziție temporară În parc fanfara cânta! Expun artiști din Asociația Arte Vizuale I. D. Negulici, Câmpulung Muscel
  • Expoziție temporară Decor formă și culoare în casa tradițională românească. Piesele sunt expuse la Muzeul Județean de Istorie „Teohari Antonescu” Giurgiu.
  • Expoziție temporară Școala de altă dată!. Expoziția a fost realizată în parteneriat cu Asociația „Muzeul Jucăriilor” din București (iunie-decembrie)
  • Expoziție temporară Pe urmele Goleștilor (secția de istorie a Goleștilor) (iunie-decembrie)
  • Expoziţie temporară: Regina Maria la Bran, Expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Național Bran (secția: Etnografie)
  • Expoziția tematică despre sistemul medical din spațiul românesc (sec. al XIX-lea) Bolnița banului Radu Golescu.

MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 09.00-18.00.

MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

Simpozion- „Ziua Națională a României”

  • Data: 29 noiembrie 2024
  • Loc: Sala Mare a Muzeului Județean Argeș, Corpul B
  • Detalii: Un spectacol dedicat aniversării Zilei Naționale, cu recitaluri de muzică patriotică, momente artistice susținute de elevii și colaboratorii muzeului.

Expoziția temporară – ” Expoziția Națională de Artă Naivă, editia a LVI-a „

  • Perioada: 3-8 decembrie 2024
  • Loc: Sediul Central, Corpul B, Bld. Eroilor, nr. 44
  • Detalii: Expozitia este cu tradiție pentru municipiul Pitesti, reunește 136 de lucrări semnate de nume consacrate în domeniul picturii naive din țară și străinătate. Expoziția este un prilej deosebit nu doar pentru pasionații de artă, ci și pentru toți cei care vor să descopere acest univers fascinant, în care viziunea creativă nu este limitată de convenții academice, ci își găsește propria libertate de exprimare. De-a lungul anilor, evenimentul a devenit un reper important pentru comunitatea artistică și pentru cei care apreciază autenticitatea și profunzimea artei naive.

1.Galeria Națională de Artă Naivă

  • Loc: Corpul C, Intrarea dinspre B-dul Eroilor, Str. Armand Călinescu, nr. 44
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-19:00
  1. Exponatul Lunii Decembrie 2024: ” Exponatul lunii decembrie la Muzeul Județean Argeș: STRACHINĂ, SEC. XVI
  • Loc: Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-19:00
  1. Expoziția Sportului Argeșean – „Campionii”
  • Loc: Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-19:00
  1. Castrul roman Câmpulung – Jidova
  • Loc: DN 73, Câmpulung, jud. Argeș
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-17:00
  1. Expoziția Memorială „Dinu Lipatti”
  • Loc: Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-17:00
  1. Lapidarium
  • Loc: Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44
  • Program de vizitare: Luni-Duminică, 09:00-19:00
  1. Planetariul
  • Loc: Corpul C, Intrarea dinspre B-dul Eroilor, Str. Armand Călinescu, nr. 44
  • Program de vizitare: Marți-Duminică, 09:00-17:00 (doar cu programare prealabilă la telefon: 0723.344.586)

Sursă foto: FB CJ Arges.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Recomandările ANPC privind achiziționarea peștelui în Postul Crăciunului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole