Liberalii se arată revoltați de faptul că proiectul PNL Câmpulung privind acordarea stimulentului financiar de 1.500 de lei pentru părinții cu nou-născuți a fost respins ieri în CL. Asta deși, spun liberalili, proiectul a întrunit majoritatea voturilor.
”Proiectul PNL Câmpulung pentru acordarea unui stimulent financiar de 1.500 de lei pentru părinții cu nou-născuți a fost respins ieri în Consiliul Local, deși a întrunit majoritatea voturilor. Doamnă primar Elena Lasconi, 9 este mai mare decât 7 (9 voturi PENTRU, 6 voturi ABŢINERE – USR şi 1 vot ÎMPOTRIVĂ – POL)!
Doamna primar, ați transformat şedinţa de Consiliu într-un show propagandistic şi ați declarat public că doriți să porniți un război împotriva stimulentului peste tot în țară, fără niciun argument legal solid, în baza unor motivaţii interpretate în favoarea „pledoariei” dumneavoastră.
Ne aşteptăm să denigrați în continuare acţiunile noastre pentru comunitate! Dacă proiectul pentru familii, care a întrunit majoritatea în Consiliul Local, nu va fi considerat adoptat, vom continua campania de strângere de semnături și vom redepune proiectul!
Nu ne lăsăm nici intimidaţi, nu ne dăm nici bătuți!!! Noi nu am fost şi nu suntem în război cu nimeni, cu atât mai puţin cu doamna Lasconi, doar mergem de principiul că merită să luptăm pentru orice iniţiativă, indiferent de unde vine, dacă este benefică pentru Câmpulung şi câmpulungeni”, se arată în comunicatul transmis de cei de la PNL Câmpulung.
Foto descriptiv. Sursa foto: baby-magazine.co.uk.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: