Câmpulungean de 93 de ani-găsit mort sub un pom din gospodăria sa. Fiul de 64 de ani a fost REȚINUT

de | 24.05.2024 17:12 | Eveniment, Importante, Județean

INFORMAȚII NOI, 24 mai

Oamenii legii revin cu detalii legate de cazul bărbatului de 93 de ani din Câmpulung care a fost găsit fără suflare sub un pom din curtea sa. Fiul acestuia, un bărbat de 64 de ani a fost reținut.

„În urma probatoriului administrat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de violență în familie sub forma omorului.

După parcurgerea etapelor procesuale, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unui bărbat de 64 de ani, fiu al victimei.

În cursul zilei de 23 mai, cel în cauză a fost prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat.”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ, 22 mai

O descoperire șocantă a avut loc astăzi, 22 mai, în Câmpulung.

Un bărbat de 93 de ani a fost găsit fără suflare, sub un pom din curtea locuinței sale.

Polițiștii au fost sesizați de eveniment prin apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care au constatat că cele sesizate se confirmă, și, întrucât bărbatul prezenta urme de violență, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Astfel, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, s-au deplasat la locul evenimentului, în cauză fiind întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor.”, transmite IPJ Argeș

Procurorul de caz, împreună cu polițiștii de investigații criminale, desfășoară cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului de 93 de ani, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Polițiștii argeșeni au predat lecții despre siguranța online

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpulung Muscel

Ultimele articole