Salariații care muncesc în minivacanța de Paște trebuie să primească anumite compensații legale de la angajatori. După această minivacanță de Paște, următoarea sărbătoare legală și zi liberă va fi 1 mai (Ziua Muncii), care va pica lunea.
Conform Codului muncii, Vinerea Mare și primele două zile de Paște sunt sărbători legale nelucrătoare pentru majoritatea salariaților și bugetarilor, iar în acest an acestea minivacanța acoperă perioada 14 – 17 aprilie (vineri – luni). Cu toate acestea, anumiți angajați trebuie să lucreze în timpul sărbătorilor legale (cei din unitățile sanitare, cei din unitățile de alimentație publică și cei care au locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității). În aceste cazuri, angajaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Foto descriptiv. Sursă foto: zile-libere.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Muzee de vizitat în Argeș. Programul în acest weekend prelungit