Cetatea Poienari devine pe 20 septembrie 2025 scena unui eveniment deopotrivă sportiv, civic și cultural. Caravana Educației în Județul Argeș – ediția a II-a aduce împreună campioni, voluntari și comunitatea locală într-o zi plină de energie: igienizare la baza cetății, demonstrații sportive spectaculoase și o cursă inedită pe cele 1480 de trepte care duc spre cetatea lui Vlad Țepeș.
Consiliul Județean Argeș anunță că în cadrul Caravanei Educației în Județul Argeș – ediția a II-a, ziua a început cu acțiunea de igienizare la baza cetății, parte a Zilei Curățeniei Naționale – Let’s Do It Romania, urmată de un spectacol unic:
- Urmează Concertul Sportului Argeșean, unde campioni din judo, kickboxing, karate și skandenberg vor transforma cetatea într-o arenă a forței și demonstrațiilor spectaculoase.
- Tot azi, în premieră, are loc Cursa Cavalerilor lui Vlad 2025: Vertical Race – 1480 trepte, pe faimosul traseu care duce spre cetate.
Cluburi participante:
Judo: CSU Pitești, FC Argeș, CSM Pitești
Kickboxing: ACS Aleph Pitești
Karate shotokan: FC Argeș, ACS Viitorul 2019 Călinești, CS Star Mioveni, CS Samurai Dojo
Skandenberg: CS De Skandenberg „Armbenders Viorel Dobrin”
Cetatea Poienari este locul unde istoria, sportul și spiritul comunității se întâlnesc într-o zi memorabilă de energie, spectacol și implicare civică.
Sursă foto: FB CJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Doliu în familia lui Dani Coman. Cristian Gentea: ”Îi sunt alături și îi voi fi”