anchetaonline.ro

Card bancar găsit și folosit fraudulos: trei bărbați din Argeș, trimiși în judecată de polițiștii din Pitești

de | 08.02.2026 14:05 | Eveniment, Județean

Trei bărbați din județul Argeș sunt cercetați penal după ce au găsit un card bancar și l-au folosit în mod repetat pentru cumpărături, fără drept. Polițiștii din Pitești au finalizat ancheta într-un dosar ce vizează acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni financiare frauduloase, prejudiciul fiind de sute de lei.

Vineri, 6 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit celor de la IPJ Argeș, în urma cercetărilor, polițiștii au identificat trei persoane care, în urna găsirii unui card bancar, însușit fără drept de primul dintre acestea, l-au utilizat în mod repetat pentru achiziția de bunuri, utilizând funcția contactless a cardului bancar.

Astfel, în urma probatoriului administrat a rezultat că în ziua de 28 iulie 2025, un bărbat de 31 de ani, din Budeasa, ar fi găsit cardul bancar emis pe numele unei femei, în zona Târgului săptămânal din Bradu, iar în aceeași zi, cât și în ziua de 29 iulie, deplasându-se la o stație de alimentare cu carburanți, în mod repetat (5 acte materiale), ar fi utilizat în mod fraudulos cardul bancar însușit, achitând contravaloarea mai multor bunuri.

De asemenea, în ziua de 29 iulie 2025, un alt bărbat, de 29 de ani, din Ștefănești, coleg de serviciu cu primul bărbat, aflând de la bărbatul de 33 de ani că ar fi găsit un card cu care ar fi efectuat mai multe cumpărături, și-a însușit cardul bancar în cauză, din locul unde fusese aruncat de primul bărbat. În toată perioada, cel în cauză a fost însoțit de un alt bărbat, de 43 de ani, din Pitești, coleg cu ceilalți. În aceeași zi, bărbatul de 29, însoțit în continuare de cel de 43 de ani, s-au deplasat la diferiți agenți economici de unde ar fi achiziționat mai multe bunuri (13 acte materiale), utilizând în mod fraudulos cardul bancar însușit pentru achitarea contravalorii acestora.

Valoarea totală a prejudiciului este de 730 de lei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei bărbați.

IPJ Argeș precizează că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, persoanele cercetate beneficiind de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orasului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ROR – vaccinul cu cea mai mică rată de acoperire în Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | card | IPJ Argeș | Pitești