Cardurile de energie au fost alimentate cu o nouă tranşă de 700 lei!

de | 14.09.2023 13:21 | Lifestyle, Știri

Cardurile de energie au fost alimentate cu o nouă tranşă de bani în valoare de 700 lei pentru fiecare beneficiar, potrivit premierului Marcel Ciolacu.

O veste bună are şi domnul ministru de la Fonduri Europene: cardurile de energie aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,5 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranşă, în valoare de 700 lei pentru fiecare beneficiar. Iar noile carduri, aflate în proces de distribuire, vor fi alimentate cu banii după ce Poşta Română va anunţa că au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari”, a precizat Marcel Ciolacu, în cadrul şedinţei de Guvern, potrivit Digi24.

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, în data de 6 septembrie, că Etapa a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie a demarat pe data de 5 septembrie.

Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale „Poşta Română”. Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua. Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural”, a informat Poşta Română.

Ambele tranșe de bani pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

Persoanele care beneficiază de acest ajutor sunt:

  • pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

  • pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

  • persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

  • familie cu alocaţie de susţinere;

  • familie/persoană cu ajutor social.

Totodată, media venitului de membru de familie, pe lună, nu poate depăşi suma de 2.000 de lei, conform sursei citate.

Cei ce se încadrează trebuie să prezinte la momentul plăţii:

  • cardul de energie valabil, primit prin Poşta Română;
  • actul de identitate;
  • factura curentă sau restantă.

 

Sursă foto: Facaebook Compania Posta Română.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bradu. Primăria oferă gratuit pubele pentru colectarea sticlei și pentru compost

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Marcel Ciolacu

Ultimele articole