Care este stadiul lucrărilor de pe Valea Oltului după 24 de zile

de | 31.07.2024 23:48 | Lifestyle, Național

După 24 de zile în care Valea Oltului a fost închisă zilnic, între ore 06:00-20:00, pentru lucrări la Austostrada Sibiu-Pitești, constructorul a ajuns la un stadiu fizic de peste 72%, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR)

Drumul principal de acces pe versant a fost finalizat în totalitate, iar în prezent antreprenorul continuă execuția lucrărilor de preluare a apelor pluviale de pe versant.

A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boița – Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului!
La finalul celei de-a 24-a zi de lucrări, constructorul a ajuns la un stadiu fizic de peste 72%.
Antreprenorul continuă execuția lucrărilor de preluare a apelor pluviale de pe versant.
Ca urmare a operațiunilor în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant pe timpul zilei.”, transmite CNAIR
Potrivit CNAIR, în zonele în care există pericolul căderii de pe versant a unor anrocamente, arbori sau rădăcini de copaci pe partea carosabilă, antreprenorul a montat parapete din beton, iar în cazul în care, pe timpul nopții, vor apărea situații de risc traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni de urgență.
Reamintim că, până pe 9 august, circulația rutieră pe DN7 pe Valea Oltului, între localitățile Boița și Lazaret, este închisă complet pe timpul zilei.

Mașinile nu pot circula în intervalul 6.00 – 20.00, cât timp constructorul secțiunii 2 din A1 Sibiu – Pitești face defrișări pe versant pentru proiectarea și execuția autostrăzii.

Astfel, în intervalul menționat, traficul rutier se va desfășura pe rute ocolitoare.

Rutele ocolitoare le găsești AICI.

Circulația riveranilor este permisă în intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30 – 17.00.

Sursă foto: captură video Facebook CNAIR
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Sibiu | Valea Oltului

Ultimele articole