Casa „Dimitrie Dima” a fost vândută cu 435.000 euro

de | 09.03.2022 14:28 | Administrație, Economic, Eveniment

  • Trece din proprietatea femeii de afaceri Larisa Vlăsceanu în cea a companiei de transport Astra SA

În ianuarie, Primăriei Pitești i s-a propus achiziționarea casei-monument „Dimitrie Dima” de pe strada Sfânta Vineri, pentru 435.000 euro.  În condițiile în care administrația locală nu și-a exercitat dreptul de preempțiune (și la fel au procedat și Consiliul Județean și Direcția Județeană de Cultură), a existat un cumpărător care și-a dorit această bijuterie arhitecturală din zona centrală a municipiului. Imobilul se afla, din 2017, în proprietatea Larisei Vlăsceanu, un cunoscut auditor financiar, membru în conducerea unor asociații din mediul de business local și național. Pe 25 februarie, aceasta a încheiat tranzacția cu compania Astra SA, care a cumpărat casa „Dimitrie Dima” și terenul aferent pentru suma de 435.000 euro, pe care o va achita în două tranșe, plătibile până la finele acestui an.

larisa vlasceanu

„Inițial, în decembrie, obținusem autorizația pentru împrejmuirea parțială a terenului, iar pe data de 10 ianuarie urma să încep lucrările. L-am contactat de dl Dobre (n.r. Sevastian Dobre, președintele Consiliului de administrație al Astra SA), vecinul meu, pentru a-l invita la procesul de trasare a vecinătății. A trecut pe la birou și mi-a propus să opresc lucrările și să îi vând lui casa. În câteva cuvinte, cam așa s-au întâmplat lucrurile.”, ne-a explicat auditorul financiar, Larisa Vlăsceanu.

Compania Astra SA deține și blocul din vecinătatea respectivei case-monument, așa că achiziția a venit ca ceva firesc. Imobilul are 800 mp teren și construcții în suprafață desfășurată de 899 mp cu un regim de înălțime subsol, parter și mansardă. Proprietara Larisa Vlăsceanu a oferit Primăriei Pitești dreptul de preempțiune, așa cum cere legea, însă administrația locală a decis să nu și-l exercite.

Dimitrie Dima, cel care a ridicat și a locuit în casa scoasă acum la vânzare, a fost inginer constructor, înalt funcționar de stat și  antreprenor, născut la Pitești, în 1877, iar printre lucrările sale se numără și Biserica Sf. Vineri, dar și podurile de peste Argeș și râul Doamnei (1912-1915), Dimitrie Dima a fost și prefect de Argeș timp de numai un an, în perioada 1920-1921.

Realizat de Oana Bahrim

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: