Primarul Cătălin Cherecheș – dat în urmărire generală

de | 24.11.2023 23:18 | Național, Eveniment

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș a fost condamnat astăzi, 24 noiembrie, definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Vineri, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cosma.

Cătălin Cherecheș

Poliţiştii s-au prezentant la locuinţa lui Cătălin Cherecheș dar nu l-au găsit iar acum, pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.

Trebuie amintit faptul că primarul Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 2018, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată, fapte săvârşite în calitate de primar dar și de deputat.

 

Foto: NewsHD

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Pleci în Italia? MAE a emis o atenţionare de călătorie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole