Despre PNRR s-a vorbit ani la rând, mai ales în miliarde de euro: câți bani primește România, cât a atras, cât riscă să piardă și cât mai are de cheltuit. Omul de afaceri piteștean Cătălin Gherzan propune însă ca în dreptul acestor miliarde să fie trecută și cealaltă coloană a tabelului: reformele și obligațiile asumate de România pentru accesarea banilor. „Ce am promis pentru acești bani și cine va achita nota de plată?”, întreabă Gherzan.
Planul Național de Redresare și Reziliență nu este doar un pachet de investiții. Mecanismul european este construit pe principiul finanțării în funcție de performanță: plățile sunt condiționate de îndeplinirea jaloanelor și țintelor convenite, care includ atât investiții, cât și reforme.
Iar lista angajamentelor asumate de România este consistentă. PNRR include reforme privind sistemul fiscal, pensiile, inclusiv pensiile speciale, guvernanța companiilor de stat, transportul și energia. În transporturi este prevăzută decarbonizarea rutieră potrivit principiului „poluatorul plătește”, iar în energie România și-a asumat eliminarea treptată a cărbunelui și creșterea ponderii surselor regenerabile.
Tocmai aici își plasează Cătălin Gherzan semnul de întrebare. „PNRR nu înseamnă doar bani. Înseamnă și obligații asumate de România”, afirmă omul de afaceri piteștean.
Acesta enumeră printre angajamente impozitarea proprietăților în funcție de valori apropiate de piață, reforma fiscală, reforma pensiilor și a pensiilor speciale, aplicarea principiului „poluatorul plătește” în transport, renunțarea treptată la cărbune și reguli mai stricte privind companiile de stat și cheltuirea banului public.
În opinia sa, dezbaterea publică s-a concentrat mult mai mult asupra sumelor disponibile decât asupra efectelor pe care implementarea reformelor le poate avea asupra populației și mediului de afaceri. „Și aici începe discuția pe care prea puțini au purtat-o atunci când ni se vorbea despre miliardele din PNRR. Cât ne costă angajamentele asumate?”, întreabă Cătălin Gherzan.
Omul de afaceri susține că, în funcție de modul concret în care reformele sunt transpuse în legislația românească, unele dintre costuri pot ajunge la cetățeni și companii, prin impozitarea proprietăților, costurile transportului, prețurile energiei ori modificări fiscale. „Nu este suficient să ni se spună câte miliarde intră în România. Trebuie să ni se spună și cât va scoate România din buzunarul cetățeanului pentru a respecta ceea ce statul a semnat.”
PNRR-ul României a fost construit, de altfel, ca un pachet amplu de investiții și reforme, nu ca un program clasic prin care fondurile sunt acordate fără condiționalități. Comisia Europeană arată explicit că planurile naționale conțin jaloane și ținte, iar plățile depind de realizarea lor. De aici și întrebarea pe care Gherzan consideră că România ar fi trebuit să și-o pună mai apăsat încă din momentul negocierii PNRR: „Întrebarea nu este doar «Câți bani am primit prin PNRR?», ci și «Ce am promis pentru acești bani și cine va achita nota de plată?»”
Mesajul omului de afaceri piteștean nu contestă existența investițiilor finanțate prin PNRR, ci mută discuția asupra costurilor și efectelor reformelor asumate odată cu acestea. Iar concluzia sa este tranșantă: „Banii se cheltuiesc. Obligațiile rămân, iar costurile nu dispar. Cineva le plătește… și aceia suntem noi, cei mulți.”
Material realizat de redacția Ancheta.
Sursă foto: ediția tipărită
