O categorie mare de români va primi sporuri de 30% din salariu

de | 19.10.2023 10:07 | Economic, Național

Veste bună pentru o categorie de români! Aceștia vor primi sporuri de 30% din salariu.

Este vorba despre personalul medical care a avut dreptul la sporuri salariale în timpul pandemiei COVID, dar acestea nu le-au fost acordate.

Acești salariați români vor primi banii cât de curând, după ce miercuri, 18 octombrie, președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege.

Reamintim faptul că proiectul a fost elaborat și inițiat de UDMR, fiind adoptat de Parlament în luna septembrie a acestui an.

Inițiativa legislativă a UDMR a fost motivată de faptul că personalul medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 a avut dreptul la un spor salarial de 30% pe durata stării de urgență și în următoarele trei luni, însă în multe cazuri acesta nu a fost plătit, deoarece legea nu specifica sursa de finanțare.

 

 

Am reușit să modificăm legea, astfel încât acest beneficiu să fie acoperit din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, astfel încât persoanele în cauză să primească cât mai curând beneficiile financiare cuvenite”, a precizat deputatul Ladanyi Laszlo, elaboratorul proiectului de lege, conform Mediafax.

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministerul Educației răspunde. Ce olimpiade și concursuri se iau în calcul pentru burse?

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: COVID-19