În această seară, la restaurantul Star din Bascov, s-a desfășurat „Topul Firmelor din Argeș”, un eveniment de amploare organizat pentru mediul de business argeșean de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Argeș.


Gazdele evenimentului, sub bagheta lui George Caval, au reunit la Star cele mai importante companii ale Argeșului, numeroși reprezentanți ai mediului de business, ai administrației și ai clasei politice locale, jurnaliști și parteneri, precum și invitați speciali: Excelența Sa Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, alături de consilierul economic al Ambasadei Republicii Cehe și Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.


Seara a reprezentat un prilej excelent de întâlnire a mediului de afaceri, de punere în lumina reflectoarelor a celor mai importante companii din Argeș conform criteriilor și cifrelor evaluate la nivelul Camerei de Comerț dar și o ocazie de dialog între mediul privat și factorii de decizie din administrație și din politică, un dialog în cadrul căruia s-au transmis opinii destul de ferme dar și mesaje de sprijin reciproc.





























