25 octombrie – Ziua Armatei României!
Românii celebrează astăzi, 25 octombrie Ziua Armatei, un moment de profundă semnificație istorică și națională, dedicat curajului, devotamentului și sacrificiului militarilor români care au apărat, de-a lungul timpului, libertatea, independența și integritatea țării.
Centrul Cultural Mioveni amintește faptul că data de 25 octombrie marchează un moment important în istoria României: în anul 1944, Armata Română a încheiat eliberarea teritoriului național de sub ocupația străină, prin luptele purtate în nord-vestul Transilvaniei.
În acest context, această zi reprezintă un prilej de recunoștință și respect față de eroii care și-au jertfit viața pentru patrie, dar și față de militarii care, în prezent, își îndeplinesc misiunile cu profesionalism, onoare și responsabilitate, atât în țară, cât și peste hotare.
Cu acest prilej, în întreaga țară sunt organizate ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori și manifestări comemorative, menite să păstreze vie memoria celor care au scris, prin curaj și sacrificiu, pagini importante din istoria națională.

Foto: Facebook Centrul Cultural Mioveni
Centrul Cultural Mioveni aduce un omagiu tuturor eroilor neamului românesc și transmite gânduri de apreciere și respect militarilor activi, rezerviștilor și veteranilor de război.
Cinste și onoare Armatei României!Glorie eternă eroilor căzuți la datorie!LA MULȚI ANI, ARMATEI ROMÂNIEI!”, mai transmit reprezentanții Centrului Cultural Mioveni.
Foto: Facebook Centrul Cultural Mioveni























