Centrul Cultural Pitești anunță evenimente noi

de | 15.03.2024 11:25 | Pitești, Cultură

Centrul Cultural Pitești anunță noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală.

Reprezentanții instituției precizează că aceste evenimente pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

Iată care sunt evenimentele anunțate de Centrul Cultural Pitești pentru perioada 18 – 22 martie:

LUNI
✅ Prelegerea cu tema „Viața povestitorului Ion Creangă – <o poveste>!”, în cadrul proiectului cultural „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, coordonat de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, eveniment care va avea loc luni, 18 martie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Prelegerea cu tema „Opt ingrediente ale unei relații fericite”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Clubul de lumină”, coordonat de terapeuta și scriitoarea Corina Caltan, luni, 18 martie, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
MARȚI
✅ Dezbaterea cu tema „Despre prieteni și prietenii în literatura română (partea I)”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Carte-mparte”, coordonat de Gabriela Georgescu, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național “I. C. Brătianu”, marți, 19 martie, de la ora 12:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Prelegerea cu tema „Un Nichita Universal”, în cadrul proiectului cultural “Mari iubiri ale literaturii universale”, coordonat de Raluca Hana Sandu, poetă și profesoară de limba și literatura română/engleză, marți, 19 martie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
MIERCURI
✅ Prelegerea cu tema „Vasile Voiculescu Prozator (II)”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Literatura Română Necanonică”, susținut de Iudita Dodu Ieremia, poetă și profesoară de limba și literatura română, eveniment care se va desfășura miercuri, 20 martie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Lansarea volumului de bune practici cu titlul „Eu, față-verso”, autoare prof. Maria Simona Mitroi și psiholog Crăița Nica, în cadrul proiectului cultural-educativ „Copii și părinți, prietenii mei”, coordonat de Maria Simona Mitroi, profesoară de educație fizică și istorie la Școala Gimnazială “Ion Pillat”, miercuri, 20 martie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Dialogul cu tema „Literatura, controversa dintre emoție și intelect”, în cadrul proiectului „Întâlniri culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, având-o invitată pe scriitoarea Zenovia Zamfir, promotor cultural din municipiul Râmnicu Vâlcea, eveniment care va avea loc miercuri, 20 martie, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
JOI
✅ Dialogul cu tema „Detoxifiere şi frecvenţe”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe terapeuta Erzsebet Comănescu din Sibiu, eveniment care se va desfășura joi, 21 martie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Conferința cu tema „Note de Congres de la Kobe”, susținută de medicul cardiolog Adrian Tase, eveniment care va avea loc joi, 21 martie, de la ora 17:30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitesti

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Centrul Cultural Pitești