Cum cheltuia patronul de la „azilele groazei” banii câștigați pe seama bătrânilor

de | 08.07.2023 13:44 | Eveniment, Național, Știri

În timp ce bătrânii erau înfometați și maltratați, unul dintre patronii căminelor de bătrâni implicate în dosarul „Azilele groazei” cheltuia mii de euro pe prostituate, droguri și lăutari.

Conform procurorilor DIICOT, Ștefan Cristian Godei ar fi alocat 25.000 de lei într-o singură noapte pentru astfel de distracții.

Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieşit date potrivit cărora Godei Ştefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuieşte pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a îşi procura droguri sau sume de bani pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuţiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracţii, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”,  transmit procurorii DIICOT.

El și fratele său, Daniel Godei, ar fi încasat de la statul român suma de 3,7 milioane de lei într-un an şi jumătate, relatează antena3.ro

O parte din banii câștigați îi cheltuia pe distracții, iar altă parte o investea în imobiliare, construindu-și recent o casă într-o zonă din Sectorul 1 din Bucureşti. De asemenea, el ar mai deţine și un teren de 1,5 hectare în judeţul Ialomiţa.

Totodată s-a stabilit că acesta și-a construit recent o casă de locuit pe str. (…), sector 1, București și deține un teren agricol de 1,5 ha în sat (…), com. (…), jud. Ialomița”, transmite DIICOT.

Cei doi frați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Afacerea celor doi frați consta în exploatarea persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, care erau internate în condiții inumane și încasau de la direcțiile de asistență socială sume mari de bani în contul unor servicii fictive de îngrijre a bătrânilor.

FOTO: Facebook / Godei Stefan Cristian

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Noi proteste în România. Stomatologii au ieşit în stradă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Ialomița

Ultimele articole