Ciclon polar în România! Ninsori puternice și ger
Meteorologii anunță că România va trece printr-un episod de vreme severă, fiind așteptat un ciclon polar care va aduce precipitații abundente. Același ciclon a lăsat troiene de zăpadă și ger, în Italia, iar acum se îndreaptă spre țara noastră.
Conform meteorologilor, ninsorile abundente își vor face apariția în noaptea de joi, 26 ianuarie, zona de sud, est și sud-est a țării. Totodată, în Câmpia Bărăganului va fi viscol.
Se conturează ca acest ciclon care va aborda țara noastră încă de noaptea de joi spre vineri și se va manifesta și pe parcursul zilei de vineri și sâmbătă, să determine în unele zone din țară ninsori abundente, ninsori posibil asociate și cu vânt în zona Curburii și nu putem exclude nici scenariul în care zona Moldovei să se afle sub incidența atât a masei de aer rece, cât și a precipitațiilor abundente sub formă de ninsoare care să ducă la formarea unui strat consistent de zăpadă. Există semnale în momentul de față că în unele zone din țară, mă refer mai ales la zona subcarpatică, zona Carpaților Meridionali, ceea ce este un lucru îmbucurător, stratul de zăpadă să fie unul mai consistent, chiar de jumătate de metru”, a declarat Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operaţională în cadrul ANM la Realitatea TV.
De asemenea, meteorologul spune că frigul va cuprinde mare parte a țării, iar minimele vor ajunge chiar și la minus 10 grade. Precipitațiile generoase sunt așteptate până duminică, mai ales în sudul și estul țării, ajungând la 20-50 l/mp și local în Muntenia și sudul Moldovei chiar până la 50-100 l/mp.
Foto Știri pe surse
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: