Se va circula la sfârșitul anului 2024 pe drumul expres Craiova – Pitești? Directorul CNAIR:  ”Există șanse reale”

de | 09.11.2023 18:59 | Administrație, Național

Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat că a verificat astăzi stadiile celor mai importante lucrări de infrastructură rutieră de pe raza DRDP Craiova. Directorul CNAIR apreciază că lucrările pe tronsonul IV, Colonești – Oarja – Pitești au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 50%.

”Am verificat astăzi stadiile celor mai importante lucrări de infrastructură rutieră de pe raza DRDP Craiova!

Astfel, pe tronsonul I al drumului expres Craiova – Pitești, au început lucrările de organizare pentru finalizărea construcției celor 17,7 km dintre Craiova și Robănești.

Termenul contractual este de 18 luni dar antreprenorul și-a asumat că va crește progresiv mobilizarea astfel încât să putem circula pe acest tronson la finalul anului 2024.

Pe tronsonul III, stadiul lucrărilor a ajuns la aproape 90% și se lucrează intens pentru a pune în trafic la finalul acestui an toți cei 31,75 km dintre Valea Mare și Colonești.

Lucrările pe tronsonul IV, Colonești – Oarja – Pitești, în lungime de 31,8 km, au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 50% și sunt convins că antreprenorul român se va mobiliza exemplar, astfel încât să se poată deschide circulația cât mai repede, la finalul 2024.

În concluzie, pot spune că există șanse reale ca la finalul anului 2024 cetățenii să poată parcurge fără întrerupere cei 121 km ai drumului expres Craiova – Pitești”, a transmis pe pagina de Facebook Cristian Pistol.

Sursă foto: Facebook Cristian Pistol.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: ”Locul Republicii Moldova este lângă România în UE”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Cristian Pistol | Oarja | Pitești | Valea Mare