Trei tineri din Pitești au rămas fără permisele de conducere, după ce au fost prinși de polițiștii rutieri adopând un comportament agresiv în trafic.
Cei trei, cu vârste de 19, 20 și 21 de ani, au fost depistați pe Calea București, în urma unor controale desfășurate pe 11 octombrie.
Potrivit polițiștilor, tinerii au adoptat un comportament agresiv în trafic, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au desfășurat activități specifice de supraveghere și fluidizare a traficului rutier, ocazie cu care, la data de 11 octombrie a.c., au depistat pe strada Calea București, trei conducători auto, în vârstă de 19, 20 și 21 de ani, toți din Pitești, în timp ce adoptau un comportament agresiv în trafic, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.”, transmite IPJ Argeș
Pentru această abatere, fiecare a fost sancționat contravențional, iar permisele de conducere le-au fost reținute. În plus, cei trei nu vor mai avea dreptul să conducă timp de 30 de zile.
Ca urmare a abaterilor constatate, cei trei tineri conducători auto au fost sancționați contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe
drumurile publice, fiind dispusă măsura complementară implicită de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Sursă foto: ordinea.ro/ descriptiv

























