Concordatul preventiv – ultima soluţie de salvare a CS Mioveni pentru a evita falimentul

de | 21.06.2023 20:00 | Din ediția tipărită, Economic, Mioveni, Știri

Retrogradarea ambelor echipe argeşene de fotbal în Liga a II-a a provocat nu numai amărăciune în rândul microbiştilor, ci şi dureri de cap oficialilor celor două cluburi. Clubul Sportiv Mioveni pare să stea prost la capitolul banişi riscă să nu mai primească finanțare de la autoritățile locale. Primarul Ion Georgescu a declarat, după ce echipa a căzut din SuperLiga României, că în acest moment îl interesează doar centrul de copii și juniori al secției de fotbal. Cum bilanţul contabil pe 2022 nu este unul foarte grozav şi anul viitor adio bani din drepturi de televizare, conducerea CS Mioveni a apelat la o procedură rar folosită în mediul economic argeşean, şi anume concordatul preventiv.

Concordatul este o procedură judiciară de prevenire a insolvenței, a cărei deschidere suspendă executările silite, iar debitorul își redresează activitatea și își achită total sau parțial creanțele afectate în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate și care va fi omologat de judecătorul-sindic, după verificarea îndeplinirii condițiilor de legalitate. Acesta oferă societății aflate în dificultate posibilitatea de redresare pe baza unui plan de restructurare, care trebuie să prevadă și modalitatea de achitare a creanțelor față de toți sau o parte dintre creditori (creditorii afectați prin concordat) și care, după ce va fi aprobat de acești creditori, va fi omologat de către judecătorul sindic.

CS Mioveni – deficit de 4,2 milioane lei în 2022

Clubul Sportiv Mioveni a depus miercuri, 14 iunie, cerere pentru deschiderea acestei proceduri de concordat preventiv, al cărei prim termen a fost programat marţi, 20 iunie.

ion georgescu cs mioveniSăptămâna aceasta ar urma să se decidă soarta clubului şi în Consiliul Local Mioveni, după cum a declarat recent primarul Ion Georgescu, care şi-a luat mâna de pe club după eşecul lamentabil: „Dacă autoritățile locale de la Mioveni vor mai sprijini financiar echipa de fotbal în Liga 2, vă voi răspunde după data de 24 iunie, când avem ședința de Consiliu Local.Indiferent că finanțează Consiliul Local, pe mine echipa de fotbal de seniori, fie de Liga 2 sau Liga 2 sau orice ligă, nu mă mai interesează. Pentru Liga 2, CS Mioveni are bani destui, iar pentru județ are pentru două-trei campionate.” – a declarat recent primarul Ion Georgescu citat de „Jurnalul de Argeş”.

Clubul Sportiv Mioveni a încheiat anul 2022 cu un deficit de peste 4,2 milioane lei.

(Sursa foto: ProSport.ro)

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Corin Boian şi doi „ecologişti” belgieni – în spatele afacerii cu pietriş de la Sălătrucu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ion Georgescu

Ultimele articole