Sute de medici și asistenți medicali argeșeni precum și specialiști de primă mână în domeniul sănătății au participat la Conferința ”Pacient în Argeș” organizată în data de 9 aprilie la Pitești, anunță liberalii argeșeni. Pe agenda discuțiilor s-au aflat problemele reale ale sistemului argeșean dar și identificarea soluțiilor care se impun pentru ca niciunui pacient să nu îi mai fie teamă să se trateze în Argeș și niciun medic sau asistent să nu mai refuze un loc de muncă în spitalele județului.
Astfel, potrivit comunicatului transmis de PNL Argeș, la evenimentul moderat de Ionuț Gheorghe, directorul general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Argeș au participat Valeria Herdea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Radu Bălănescu, medic pediatru, directorul medical și șeful Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, Cristian Oancea, medic primar pneumolog, manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara, Radu Perianu, prefectul de Argeș și candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș și Mihai Coteț, consilier local și candidatul PNL la Primăria Pitești.
”Medicii trebuie să fie parteneri în încercarea noastră de a reforma sistemul de sănătate din Argeș”
În debutul evenimentului, Ionuț Gheorghe, cunoscut în Argeș pentru motto-ul său ”Acționăm, nu așteptăm!”, a lansat un mesaj la mobilizarea tuturor factorilor de decizie din Argeș pentru a căuta soluții pentru problemele sistemului medical argeșean care s-au acumulat în timp de zeci de ani din cauza lipsei de reacție de la nivelul conducerii județului: ”Medicii trebuie să fie parteneri în încercarea noastră de a reforma sistemul de sănătate din Argeș. Iar acesta este scopul acestui eveniment. Trebuie să lucrăm de aproape, să ne consultam pas cu pas. Doar așa soluțiile vor fi cele bune. De aceea, mă bucur să văd atât de mulți medici azi, la Pitești.”
„Argeșul e unul dintre acele județe unde 60% din medicii primari au peste 60 de ani. Lupta aici este pentru atragerea tinerilor în sistemul de sănătate. Soluția noastră este să încercăm să facem un parteneriat cu universitățile cu cabinete medicale, astfel încât rezidenții să vina la toate spitalele din țară, nu doar la București.”, a precizat Valeria Herdea, care s-a referit în cuvântul său inclusiv la situația din județul Argeș unde există un deficit de medici tineri, potrivit sursei citate.
În intervenția sa, Radu Bălănescu, a arătat că: „Sistemul medical din România progresează. Ce se întâmplă acum în România e un lucru foarte bun. Exista în sfârșit o unitate, o coaliție, care poate genera niște legi, absolut benefice pentru sistemul medical.”
În continuarea dezbaterilor, Cristian Oancea a evocat rolul administrației locale în dezvoltarea sistemului medical: „UAT-urile locale trebuie să găsească soluții pentru a investi în tineri. Tinerii sunt cea mai importantă resursă care trebuie reținută în județ.”
”Sistemul de sănătate este prioritatea numărul 1 pentru o administrație locală. Probabil o parte dintre voi ați auzit de Pitești Tech City. Este un plan de dezvoltare pentru următorii 10 ani. Este o foaie de parcurs pentru Pitești. Niciodată la nivelul județului Argeș nu s-a mai realizat așa ceva. Promisiunea unui Spital Municipal este de pe vremea lui Tudor Pendiuc! Hai să vedem ce putem face! Cel mai important lucru de la care trebuie să pornim este digitalizarea. Pentru că oferă transparență maxima. Și îți permite să accesezi rapid fonduri. Au trecut zeci de mii de euro pe lângă Argeș, pe care puteam să îi folosim pentru dispensare, Spital Municipal, pentru cabinete medicale în școli.”, a declarat Mihai Coteț, potrivit comunicatului PNL Argeș.
”Infrastructura medicală din Argeș este bătrânicioasă”
Prefectul Județului Argeș, Radu Perianu, a subliniat în intervenția sa faptul că în calitate de prefect cunoaște foarte bine problemele sistemului medical argeșean.
”Am fost foarte atent la problemele medicale din Argeș. Infrastructura medicală din Argeș este bătrânicioasă. Este inacceptabil să nu avem un spital județean modern! Nu mă sfiesc să o spun: problema este strict a administratorului acestui spital și anume Consiliul Județean Argeș. De ce nu s-a putut la noi? Nu știu. Pentru că nu au fost capabili să ia niște fonduri pentru spitale. Am stat de vorbă cu foarte multe cadre medicale despre motivele pentru care există deficit de medici și toți au spus același lucru: spitalul este degradat. Ei nu pot oferi îngrijire fără dotări și nu vor sa riște malpraxis”, a precizat prefectul Radu Perianu, potrivit sursei citate.
Sursă foto: PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Iulian Călin: Portretul unui manager de bună-credință pentru locuitorii din Ștefănești