Construcția noului sediu al Judecătoriei Costești a trecut de stadiul de 50%

de | 27.02.2023 10:40 | Știri, Administrație, Din ediția tipărită, Județean

Tribunalul Argeș a dat publicității raportul de bilanț al instanței și al judecătoriilor din circumscripția sa. În cadrul documentului retrospectiv pentru anul 2022 s-a făcut referire și la infrastructura instanței și la lucrările de investiții realizate pe parcursul anului trecut.

Viitorul sediu al Judecătoriei Costești este în construcție și deja imobilul este ridicat, depășind 50% din graficul de lucrări. Clădirea are subsol, parter și 2 etaje, ce vor cuprinde 3 săli de judecată. Lucrările au început în ianuarie 2022, iar termenul de finalizare este chiar anul acesta, luna iunie. Urmează branșamentele la electricitate și la rețeaua de gaze, pentru care s-au făcut demersurile necesare. Valoarea proiectului este de peste 21,4 milioane lei cu TVA, sumă asigurată prin Banca Mondială de Investiții.

Reparaţii la clădirea Tribunalului

Tribunalul Argeș

Anul trecut, accesul la Tribunalul Argeș, pe intrările principale, a fost restricționat, din cauza unor plăci ceramice desprinse de pe fațadă. Astfel, în decembrie 2022, a început lipirea plăcilor pentru a preveni căderea acestora în zona circulată și operațiunea va continua și în acest an.

De asemenea, tot la sediul Tribunalului Argeș, s-au reparat cele două chillere pentru a asigura aerul condiționat în perioada estivală. La Judecătoria Topoloveni s-a refăcut instalația termică, lucrare ce a constat în separarea de instalația termică existentă a Primăriei Topoloveni, refacerea traseului termic prin montarea în subsolul clădirii a țevilor ppr, care fac legătura la caloriferele existente, lucrări ce au fost necesare pentru punerea în funcțiune a centralei termice. Tot la instanța de la Topoloveni s-a înlocuit centrala termică. La Judecătoria Curtea de Argeș au fost înlocuite cele două centrale termice (septembrie-octombrie 2022), iar pentru Judecătoria Câmpulung a fost întocmită documentația de avizare a lucrărilor de investiții (DALI), necesară pentru lucrarea de înlocuire a tâmplăriei exterioare.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole