În sfârşit, un constructor a acceptat să realizeze parcarea de 1 milion de euro a UPIT

de | 03.11.2022 16:45 | Economic, Pitești, Știri

După ce la primele trei licitaţii organizate de Universitatea din Piteşti pentru realizarea lucrărilor de construcţie a parcării din zona Târgu din Vale nu s-a prezentat niciun ofertant, a patra oară a fost cu noroc. În mod neobişnuit, deşi lucrarea de un milion de euro nu era subevaluată, cotaţiile de preţ fiind actualizate la cele din prezent, iar proiectul era unul relativ simplu, nicio firmă de construcții nu s-a arătat dispusă să participe la licitaţie. Până acum, pentru că la ultima procedură, lansată în luna iulie, s-a „îndurat” să preia lucrarea firma Delta Termo Construct, controlată de omul de afaceri Donel Văsâi, singura de altfel care a venit cu o ofertă.

Rectorul Chirleşan: „M-am închinat cu două mâini și am dat acatiste la toate bisericile!”

„M-am închinat cu două mâini și am dat acatiste la toate bisericile că avem, în sfârșit, pe cineva care a venit, a descărcat caietul de sarcini și a făcut și o ofertă pentru reabilitarea parcării! După patru licitații deschise la care nimeni nu a cerut, măcar, caietul de sarcini. Acum, avem deja contractul semnat și m-am liniștit că domnul ministru nu îmi va mai lua banii, că, uite, dom՚ne, am contract! Sperăm ca într-un an să fie gata!” – a declarat rectorul Dumitru Chirleşan, citat de publicaţia „Universul argeşeanˮ.

În urma semnării contractului, Delta Termo Construct împreună cu subcontractant Elcas Systems 2001 SRL au la dispoziţie 360 de zile pentru a executa lucrările de intervenţie la Universitatea din Pitești, care constau în realizare alei, renovare parcaj acoperit (corp R) și pasarelă de legătură, urmând să primească suma de 4.152.054,15 lei. De asemenea, conform documentaţiei de atribuire, sunt prevăzute și lucrări impuse pentru respectarea normelor privind securitatea la incendii, pentru zona de parcare acoperită.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: