Spitalul Orășenesc Mioveni își consolidează permanent echipa medicală și ridică constant standardele îngrijirii pacienților din întreg județul. În cadrul Ambulatoriului de specialitate, cabinetul de Gastroenterologie oferă soluții avansate pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sistemului digestiv, beneficiind de expertiza dr. Bogdan-Eugen Gheorghe, medic specialist alăturat echipei în primăvara acestui an. Prin atragerea de tineri specialiști cu o pregătire solidă, conducerea unității medicale își menține promisiunea de a asigura un act medical de calitate și de a extinde constant accesul comunității la investigații de top, chiar la ei acasă.
O carte de vizită de excepție: formare în mari centre din țară și străinătate
Dr. Bogdan-Eugen Gheorghe a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în anul 2020. Programul său de rezidențiat s-a desfășurat într-unul dintre cele mai riguroase medii medicale din țară, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, fiind finalizat la sfârșitul anului trecut. Pe parcursul formării sale, medicul a acumulat o bogată experiență clinică și în endoscopie digestivă, însă parcursul său profesional include și o importantă deschidere internațională, constând în stagii în Franța. Timp de 18 luni, a activat în servicii de hepato-gastroenterologie din Lyon și Le Mans, unde s-a specializat în proceduri de endoscopie diagnostică și terapeutică, dar și în managementul cazurilor cu un grad ridicat de complexitate. Pregătirea medicului Bogdan-Eugen Gheorghe a fost completată prin cursuri de profil la renumitul Institut Clinic Fundeni, dar și prin programe internaționale, cum a fost stagiul efectuat în Elveția, axat pe explorări funcționale digestive și endoscopie avansată.
Cum puteți beneficia de consultații gratuite în Ambulatoriu
Cabinetul de Gastroenterologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Orășenesc Mioveni asigură investigații precise și scheme de tratament personalizate. Pentru a veni în sprijinul pacienților, consultațiile pot fi efectuate în regim gratuit.
Consultațiile se acordă în baza unei programări prealabile și doar cu prezentarea unui bilet de trimitere valabil, eliberat de medicul de familie sau de către un alt medic specialist.
Pentru detalii, informații suplimentare și programări, cetățenii au la dispoziție următoarele numere de telefon: 0372 791 212 | 0730 013 974.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Prime de vacanță în valoare de 3.000 de lei pentru angajații Horse România














