Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar controalele s-au intensificat în piețele din Pitești. Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, polițiștii locali cu atribuții de control comercial au intensificat verificările în piețele situate în municipiu în vederea respectării modului de desfășurare a unui comerț civilizat, conform legislației în vigoare, anunță administrația locală din Pitești.
”Controalele au avut ca obiectiv mai multe aspecte legislative și anume: afișarea și etichetarea corespunzătoare a prețurilor, verificarea buletinelor metrologice a cântarelor, vânzarea de mărfuri numai în locuri autorizate, deținerea documentelor pentru proveniența mărfurilor (atestat de producător, carnet de comercializare) etc.”, arată cei din administrația locală în informarea publicată pe pagina de Facebook.
Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, pentru a preîntâmpina faptele de comerț ilicit, cetățenii fiind îndrumați să cumpere numai din locuri autorizate, unde produsele sunt comercializate corespunzător.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: