3,76 metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență au fost descoperiți de polițiști și reprezentanții Gărzii Forestiere în urma unui control făcut la o societate din Dâmbovicioara.
Verificările au avut loc pe 23 iulie și au fost făcute de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș.
Potrivit autorităților, firma, care desfășoară activități în domeniul silvic, primise în depozit materialul lemnos fără actele necesare care să-i ateste proveniența.
Amendă și confiscare
Pentru neregulile constatate, societatea a fost sancționată cu 5.000 de lei, în baza Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.
Pe lângă amendă, autoritățile au dispus și confiscarea valorică a celor 3,76 metri cubi de material lemnos. Valoarea lemnului a fost stabilită la 988 de lei.
. Foto descriptiv Bihoreanul


























