Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a scăpat de arestul preventiv

de | 02.02.2024 09:19 | Național, Eveniment

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, locul în care în a doua zi de Crăciun au murit opt oameni, printre care trei copii, a scăpat de arestul preventiv. Magistrații Tribunalului Prahova au hotărât să îl plaseze în arest la domiciliu.

Însă, acesta are obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. De asemenea, Cornel Dinicu trebuie să respecte și următoarele obligații:

a) sa se prezinte în fața organului de urmărire penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpații, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora și ale victimelor decedate, cu martorii și experții desemnați în cauză.

În caz contrar, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

De o măsură mai blândă au parte și celelalte două persoane cercetate în dosar.  Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, cei doi administratori din acte de la Ferma Dacilor, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Decizia este definitivă. Cei trei sunt acuzați de distrugere din culpă urmată de dezastru.

Reamintim faptul că patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, al cărui nume nu apare în documentele oficiale ale firmei, se afla în arest preventiv din 3 ianuarie. Tot de la acea dată, Adelina Elena Ilie şi Adrian Ristin, administratorul complexului turistic, au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Opt persoane au murit în urma incendiului care a izbucnit chiar în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor, din Tohani. La pensiunea făcută scrum se aflau se aflau 26 de persoane care participaseră la o petrecere cu o seară înainte. Cei mai mulți erau rude și prieteni de familie ai proprietarului, omul de afaceri Cornel Dinicu.
Anchetatorii au spus că sursa probabilă a incendiului ar fi fost efectul termic al curentului electric.
Pensiunea a funcţionat mai bine de un deceniu fără autorizaţii de securitate la incendiu şi fără autorizaţie de construire. În faţa anchetatorilor, Cornel Dinicu, al cărui fiu a murit în incendiu, a susţinut că focul a fost pus de o mână criminală.

Mai multe detalii despre acest subiect AICI.

Foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cutremur în România! Cât de puternic a fost seismul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cornel Dinicu

Ultimele articole