România speră la un nou trofeu internațional, după succesul de la Eurovision. Corul „Junior Vip” din Cluj-Napoca este singurul participant din țară la World Choir Games din Suedia, acesta fiind deja calificat direct în secțiunea „Competiția Campionilor” de la Helsingborg.

Copiii de la Corul „Junior Vip”, o emblemă a Clujului, cu peste 30 de ani de activitate artistică neîntreruptă sunt cei care au obținut o asemenea performanță.
Concursul reprezintă o adevărată provocare pentru dirijorul și compozitorul Corului „Junior Vip” Anca Mona Mariaș, repetițiile pentru marele concurs fiind în desfășurare.

Un număr de 139 de coruri sunt înscrise La World Choir Games. Acestea sunt din 34 de țări precum Marea Britanie, China, Danemarca, Indonezia, Thailanda, Statele Unite ale Americii, Zimbabwe, Turcia, Coreea, Norvegia, Iran, Ghana, Finlanda, Cehia și Italia.
Helsingborg își deschide porțile pentru mii de artiști din întreaga lume
Delegația României, formată din 53 de participanți — copii, dirijor, echipa organizatorică și logistică — va lupta în perioada 6-16 august, pentru marele premiu la cea mai importantă competiție corală internațională din lume.

Participarea ansamblului Junior Vip are și o semnificație specială: pe lângă faptul că este singurul cor de copii din România prezent la World Choir Games, acesta promovează România și comunitatea culturală și artistică românească pe scena internațională.

Condus de dirijoarea și compozitoarea Anca Mona Mariaș, corul a devenit un reper al excelenței artistice, cu peste 700 de concerte și recitaluri în întreaga Europă, premii importante la competiții naționale și internaționale, colaborări cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Filarmonica de Stat Transilvania, dar și participări în proiecte culturale europene.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













