Cristian Gentea, după ce antrenorul de la Rapid a fost lovit: ”Rușinos! Noi, piteștenii, nu suntem așa!”

de | 11.03.2024 09:08 | Pitești, Administrație

Primarul Cristian Gentea condamnă actele de huliganism prin care așa-zișii „membri ai galeriei”, au generat o altercație cu delegația echipei Rapid și l-au lovit pe antrenorul Tudor Costescu: ”Rușinos! Noi, piteștenii, nu suntem așa!”. Gentea consideră că astfel de acte de huliganism nu-și au locul și făptuitorii trebuie ”să își suporte consecințele vandalismului lor, nu doar să braveze cu el!”

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Tudor Costescu

Ieri, la Pitești Arena, echipa de baschet FC Argeș a jucat cu Rapid București, într-un derby al etapei cu numărul 23 din Liga Națională Getica 95. Alb – violeții au câștigat în duelul cu Rapidul cu 87-84.

”Aseară, târziu, am aflat cu stupoare că – după superba victorie la baschet și extraordinara mobilizare a piteștenilor (3700 de spectatori prezenți în Pitești Arena!) – un grup de huligani, așa ziși „membri ai galeriei”, au generat o altercație cu delegația echipei Rapid și l-au lovit pe antrenorul Tudor Costescu! Rușinos!

Sunt, cel mai probabil, aceiași indivizi care înjură nonstop la toate tipurile de competiții și care au ajuns inclusiv în atenția FRF, ca o rușine pentru Pitești!

Noi, piteștenii, nu suntem așa!

L-am sunat imediat pe antrenorul Tudor Costescu, l-am întrebat în ce mod pot ajuta și mi-am cerut scuze, de o mie de ori, pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Îmi cer, de asemenea, scuze, în mod public, clubului Rapid București!

Situația este cu atât mai rușinoasă cu cât eu am fost cel care, printr-o discuție cu Tudor Costescu, i-am rugat pe sportivii rapidiști să inversam datele de joc, pentru că, în perioada 2-6 aprilie, când trebuia sa jucam acasă cu Rapid, găzduim la Pitești Arena Campionatul European de Jiu-Jitsu.

Tudor Costescu și clubul Rapid au fost de acord imediat, antrenorul Rapidului felicitându-ne că aducem astfel de evenimente în orașul nostru. Un antrenor care aseară a plecat, cu sânge pe corp, din Pitești!”, a precizat Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

”A susține nu înseamnă a fi huligan!”

De altfel, primarul Piteștiului, precizează că și-a propus să discute aplicat cu reprezentanții Poliției și ai Jandarmeriei, ”astfel încât indivizii de aseară și alții ca ei să își suporte consecințele vandalismului lor, nu doar să braveze cu el!”.

”Îmi este greu să procesez de ce s-a întâmplat și consider că oamenii legii trebuie să trateze aceste situații cu toată seriozitatea și în cel mai drastic mod. Îmi propun să discut aplicat acest lucru cu reprezentanții Poliției și ai Jandarmeriei, astfel încât indivizii de aseară și alții ca ei să își suporte consecințele vandalismului lor, nu doar să braveze cu el!

A susține nu înseamnă a fi huligan! A iubi o echipă nu presupune violență, grobianism și rușine publică!

Iar indivizii respectivi asta generează! Ei fac de rușine Piteștiul, spiritul unei comunități fair-play, conceptul de sport și pe fiecare dintre dumneavoastră, care iubiți acest oraș și echipele sale!

Piteștiul este un altfel de oraș și trebuie să demonstrăm asta zi de zi!”, a mai transmis Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Victorie pentru FC Argeș Basketball. 87-84, în duelul cu Rapid!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea

Ultimele articole